Aseară era liniște în cameră. Cu sunetul pe la 10% mă jucam DotA 2 și înjuram de toți morții. M-am liniștit după ce am câștigat și am savurat o țigară, rezemându-mă relaxat de spătarul scaunului de la birou. După trosnetul ultimelor lemne din sobă și ticăitul ceasului de perete, mi-am dat seama că e liniște. Prea liniște. Suspect. Până să mă schimb în ceva tricou de somn, au auzit așa, în treacăt, niște horcăieli din hol. Vedeți voi, din holul casei mele, cea mai apropiată cameră e a mea. Am ridicat dintr-o sprânceană pasiv, și-am zis că sforăie Bobița.
Bobița e un câine infernal de mic și alb, care s-a aciuat pe la mine acu' vreo nouă ani. E așa de albă, că în zăpadă se văd trei buline, nasul și ochii. Dar, în ciuda dimensiunii copleșitoare de PET cu picioare, sforăie ca un miner după o zi de exploatare. Ca un cosaș bețiv după 7 brazde bune. Uneori Bobița intra incognito în camera mea și adormea sub pat, de unde scotea niște grohăieli cumplite. De asta încă mă tem eu, la 25 de ani, de întuneric și Bau-Bau, că m-a traumatizat un câine de dimensiunea unei ghete.
Convins că mintea îmi joacă feste și că bestia albă din hol horcăie ca un fumător înrăit, mi-am zis că e mai mult decât ok să continui să nu fac nimic până mă ia somnul în spatele tastaturii. Așa că m-am uitat la niște aberații pe interneți, am mai râs în sinea mea de câte o idioată pe facebook și am încercat, în esență, să mă deconectez de la grohăielile cu care eram obișnuit.
Desigur, cu adevărat intrigat am devenit atunci când am început să aud si trosnituri venind din hol. Bobița nu roade pantofi, cel mult îi mai plimbă dintr-o parte în alta. Argumentul ăsta logic mi-a dat pace o vreme. Dar după aia am auzit și voci. Zic, mă, pizda mă-sii, o ceartă taica-miu, poate crede că dorm și e idioată că face gălăgie. Dar de când vorbește taică-miu în șoaptă? Nu, nu e bine, îmi zic. Mă ridic de la birou, respir adânc, și ies afară, luându-mi inima-n dinți, cu tot cu artere. În hol, un tip ciudat și prea bărbos pentru decembrie îmi examina adidașii. M-am blocat pe pragul ușii, de parcă dentistul ratase vena și-mi injectase anestezic direct în cortex.
Omul bărbos a continuat să-mi miroase teneșii vechi, o pereche de șlapi și niște pantofi prăfuiți, cu mare interes, apoi a chemat niște pitici, pocitănii mici cu căciuli, deosebit de urâți și grași. Ca Oana Roman când era fetus în pântecele mă-sii.
După sosirea lor, bărbosul scoate un PDA din barba lungă și începe să verifice chestii pe el. Paralizat încă de surprindere, observ o suedeză în curu' gol, rezemată de ușa mea de la intrare. Bărbosul face un semn și suedeza își unduiește ușor coapsele prin hol, până la teneșii mei puturoși.
- Aici? întrebă ea cu o mirare absolută.
- Mda-da, mormăi scurt bărbosul. Te găsește el dimineață.
Dintr-o mișcare, suedeza sări în teneșii mei si aștepta zâmbitoare. Nici în prezența unei femei decente n-am putut să mișc, ba chiar simțeam cu îmi curge o bală din colțul gurii. Mă gândeam că-s tare fraier c-am ieșit, nu numai că mi-am stricat surpriza pentru dimineață, dar paralizat fiind nu pot trage ușa de la cameră, o să se răcească, și-am făcut foc degeaba. Cenușa mă-sii de bărbos cu piticii lui grași cu tot! Măcar aveam suedeza.
Bărbosul făcu un gest din scurt din umăr, cam cum fac eu când chem non-verbal panaramele la pulă, și toți piticii s-au adunat în jurul lui într-o clipită. Într-o mișcare scurtă, piticii și bărbosul au sărit în limuzina pe pernă de aer, așezată convenabil în curtea mea. Și au plecat, cu un sunet care m-a scos din minți, un piu-piu piu-piu ascuțit, care mă zgâria pe creier. Paralizat fiind, nici nu puteam sa îmi astup urechile, să nu mă mai distrugă sunetul infernal al limuzinei bărbosului.
O ceață neagră părea să pună stăpânire pe mine, și-am căzut parcă într-un somn profund. Piuitul demonic încă îmi răsuna în cap. Cu ultimele puteri deschid ochii și văd blestematul ăsta de telefon care se străduia din răsputeri să mă trezească, cu alarma programată la 10 ale dimineții. Trebuia să mă duc la servici. Fug în hol, caut suedeza cu țâțele ca două mere turcești, coapte de soarele Anakarei. Nicăieri. În adidași n-am găsit nici ciocolată. De fapt, singurul lucru pe care l-am găsit era mirosul de picioare. La dracu...
Nu mai bag niciodată așa mult LSD.
Afară ploua mărunt. Era una din zilele acelea mocnite, urâte, apăsătoare. Cerul era de un plumb cumplit și parcă încerca să înghită munții din jur. În colțul camerei, la sobă, se auzeau ușor trosnind lemnele pe foc, care, mai-mai că vroiau să iasă, eliberând brusc arburul și intoxicarea căldurii peste crepusculul camerei.
O rază de lumină, asemeni celor celeste, când bunul Dumnezeu își arăta fața proorocilor și oamenilor aleși, crestă prin geamul camerei, pe o muchie lină de metal, dovedind parcă intemperiile crunte ale vremii. Ticăitul ceasului era infernal, fiecare țâc al acelor de ceasornic fiind tot mai apăsător pe pleoapele lui...
Cu greu, și cu o mână pe pulă, acesta se ridică din pat, mahmur, fără vlagă. Raza de lumină ce ricoșa din muchia lui Roger, căci așa se numea paloșul prințului nostru drag, îi dete drept în ochi lui Harap-Alki, care, cu o simplă miscare din cot, dărâmase tot ce era pe masa odăii sale, și apucă degrabă o pipă. Mirosul de ierburi și pâclă din odaie inunda tot, mai ceva ca ceața de afară. Era duminică. Duminică la amiază. Era duminică la amiază și Harap-Alki mirosea a fier călit, trecut prin sânge, mațe și ficați. Pe cur avea un coș. De la transpirație. Se întâmplă. Doar pentru că e prinț, nu înseamnă că câcatu' lui nu pute.
Cu mâna stângă apucă de coș și stoarse tare, până icni: "AU! Futuz gura mă-tii de coș". Așa de tare, că trezi pe Contesa Enigmelor, ce dormea lată pe trei sferturi de pat, cu bala-n barbă.
Veneau greu amintirile cu bătălia crâncenă ce avu loc c-o seară înainte. Totul era împânzit de o negură a uitării. Atunci Harap-Alki o privi pe Contesă și îi spuse:
- Bă.
- ?
- Așa se face-n pula mea? A câta oara faci asa, coae?
- Păi, uhm...
- NIMIC! De astăzi, titlul tău nobil se taie! Nu mai ești considerată vrednică de a te numi "cu sânge albastru".
Iar fosta Contesă plecă în exil pentru multe zile și multe nopți în regatul dușmanilor de moarte ai Prințului, bozgorii cei nasoi, din provincia Kelemen-Ciocolom.
Trecu mult timp, și fosta Contesă rămăsese în exil. Harap-Alki își tămăduia rănile din strașnice bătălii împotriva neavizaților ce credeau că știu mai bine ca prințul cum se orânduiește țara. Dar într-una din zile, la curtea prințului, veni, din provincia Kelemen-Ciocolom, Sasha cel Burtos, un mare și brav camarad al lui Harap-Alki, din tinerețea sa plină de curve, vodka și țigări la bucată, să anunțe mare însurătoare, și să cheme pe prinț ca oaspete de seamă.
Prințul făgădui că sosește fără să clipească. Și puse toți subiecții să îi aducă cea mai strașnică armură, ca să pornească către Dej și mai departe la mare însurătoare. Cum altfel să călătorească prințul, decât alături de subiecți, în dragonul cel de fier ce scuipă foc, cântând din lăută și frunză, cu dragii lui peoni supuși.
Să tot fi trecut cinci ceasuri, și Dejul să tot fi rămas în urmă, când ajunse prințul la hanul unde avea să se petreacă Sasha cel Burtos cu aleasa-i. Și masă mare se puse, toți băură și mâncară și jucară până... până seara. Apoi Harap-Alki, puțin beat de licoarea lui Balentin, căuta pe fosta Contesă, să vadă cum îi priește în exil.
Mare îi fu mirarea când o văzu pe aceasta, care, în loc să îl întâmpine cu drag pe cel ce o considera egala sa cândva, cu care a împărțit aceeași pâine și același pat, îl alungă și-l consideră proscris. Puțin știa Harap-Alki că între timp, în exil, fosta Contesă pusese robie asupra tuturor celor ce sălășluiau în provincia Kelemen-Ciocolom. Prințul se afla, așadar, din nou, în primejdie, pe teren inamic. Nici aici nu scăpă din mrejele fostei Contese, căci duioșia ce i-o purtase odată, încă avea rădăcini în pieptul său bine lucrat, dar bătut de cicatricile vremii.
Cu dispreț, fosta Contesă îl alungă pe Harap-Alki, dar acesta nu se dădu bătut, cu una, cu două, ci, scoase pe Roger, Paloșul cel Ciumeg și Noduros. La vederea acestuia, fosta Contesă rămase fără de suflu, grai, aer, apă și milă, căci știa ce poate Roger și se temea crunt de furia acestuia, la mânuirea sa de către prinț. Pe dată, un birjar îi duse pe amândoi în cocioaba fostei Contese, să depene vremuri și să toarne pe gât niscaiva licori ce înțepau plăcut la limbă. Ce nu știa Harap-Alki, era că fosta Contesă îi pusese o cursă, să-l distrugă pentru exilul primit, odată pentru totdeauna. Așa că, după niscaiva pahare în plus, Harap-Alki și fosta Contesă...
O rază de lumină, asemeni celor celeste, când bunul Dumnezeu își arăta fața proorocilor și oamenilor aleși, crestă prin geamul camerei, pe o muchie lină de metal, dovedind parcă intemperiile crunte ale vremii. Ticăitul ceasului era infernal, fiecare țâc al acelor de ceasornic fiind tot mai apăsător pe pleoapele lui...
HARAP-ALKI, NUNTAȘ DE SEAMĂ
Cu greu, și cu o mână pe pulă, acesta se ridică din pat, mahmur, fără vlagă. Raza de lumină ce ricoșa din muchia lui Roger, căci așa se numea paloșul prințului nostru drag, îi dete drept în ochi lui Harap-Alki, care, cu o simplă miscare din cot, dărâmase tot ce era pe masa odăii sale, și apucă degrabă o pipă. Mirosul de ierburi și pâclă din odaie inunda tot, mai ceva ca ceața de afară. Era duminică. Duminică la amiază. Era duminică la amiază și Harap-Alki mirosea a fier călit, trecut prin sânge, mațe și ficați. Pe cur avea un coș. De la transpirație. Se întâmplă. Doar pentru că e prinț, nu înseamnă că câcatu' lui nu pute.
Cu mâna stângă apucă de coș și stoarse tare, până icni: "AU! Futuz gura mă-tii de coș". Așa de tare, că trezi pe Contesa Enigmelor, ce dormea lată pe trei sferturi de pat, cu bala-n barbă.
Veneau greu amintirile cu bătălia crâncenă ce avu loc c-o seară înainte. Totul era împânzit de o negură a uitării. Atunci Harap-Alki o privi pe Contesă și îi spuse:
- Bă.
- ?
- Așa se face-n pula mea? A câta oara faci asa, coae?
- Păi, uhm...
- NIMIC! De astăzi, titlul tău nobil se taie! Nu mai ești considerată vrednică de a te numi "cu sânge albastru".
Iar fosta Contesă plecă în exil pentru multe zile și multe nopți în regatul dușmanilor de moarte ai Prințului, bozgorii cei nasoi, din provincia Kelemen-Ciocolom.
Trecu mult timp, și fosta Contesă rămăsese în exil. Harap-Alki își tămăduia rănile din strașnice bătălii împotriva neavizaților ce credeau că știu mai bine ca prințul cum se orânduiește țara. Dar într-una din zile, la curtea prințului, veni, din provincia Kelemen-Ciocolom, Sasha cel Burtos, un mare și brav camarad al lui Harap-Alki, din tinerețea sa plină de curve, vodka și țigări la bucată, să anunțe mare însurătoare, și să cheme pe prinț ca oaspete de seamă.
Prințul făgădui că sosește fără să clipească. Și puse toți subiecții să îi aducă cea mai strașnică armură, ca să pornească către Dej și mai departe la mare însurătoare. Cum altfel să călătorească prințul, decât alături de subiecți, în dragonul cel de fier ce scuipă foc, cântând din lăută și frunză, cu dragii lui peoni supuși.
Să tot fi trecut cinci ceasuri, și Dejul să tot fi rămas în urmă, când ajunse prințul la hanul unde avea să se petreacă Sasha cel Burtos cu aleasa-i. Și masă mare se puse, toți băură și mâncară și jucară până... până seara. Apoi Harap-Alki, puțin beat de licoarea lui Balentin, căuta pe fosta Contesă, să vadă cum îi priește în exil.
Mare îi fu mirarea când o văzu pe aceasta, care, în loc să îl întâmpine cu drag pe cel ce o considera egala sa cândva, cu care a împărțit aceeași pâine și același pat, îl alungă și-l consideră proscris. Puțin știa Harap-Alki că între timp, în exil, fosta Contesă pusese robie asupra tuturor celor ce sălășluiau în provincia Kelemen-Ciocolom. Prințul se afla, așadar, din nou, în primejdie, pe teren inamic. Nici aici nu scăpă din mrejele fostei Contese, căci duioșia ce i-o purtase odată, încă avea rădăcini în pieptul său bine lucrat, dar bătut de cicatricile vremii.
Cu dispreț, fosta Contesă îl alungă pe Harap-Alki, dar acesta nu se dădu bătut, cu una, cu două, ci, scoase pe Roger, Paloșul cel Ciumeg și Noduros. La vederea acestuia, fosta Contesă rămase fără de suflu, grai, aer, apă și milă, căci știa ce poate Roger și se temea crunt de furia acestuia, la mânuirea sa de către prinț. Pe dată, un birjar îi duse pe amândoi în cocioaba fostei Contese, să depene vremuri și să toarne pe gât niscaiva licori ce înțepau plăcut la limbă. Ce nu știa Harap-Alki, era că fosta Contesă îi pusese o cursă, să-l distrugă pentru exilul primit, odată pentru totdeauna. Așa că, după niscaiva pahare în plus, Harap-Alki și fosta Contesă...
Sex cu Alki: Ciclul și alte scursuri/scurgeri
Îmi place pizda. Ai pizdă? S-ar putea să îmi placi pentru că ai pizdă. Dar să aprofundăm puțin despre pizdă. Pizda are ciclu. Iar, pentru că nu sunteți altceva decât niște bovine cu internet, am să fac o mică analogie aici, ca să înțeleagă tot prostu' care e treaba cu ciclul.
Imaginează-ți că ai o mașină. O super-mașină, un bolid pe care toată lumea îl vrea, visul tău auto. Toată lumea e geloasă din privința asta și îți dorește mașina. Doar că mașina ta trebuie să aibă o întreținere de o săptămână în fiecare lună. De asemenea, trebuie să se pregătească pentru întreținere cu două săptămâni înainte, și chiar și după întreținere, o s-o poți conduce doar când are ea chef.
Da? Lămuriți? Bun. Mai departe.
Pe lângă faptul că nu ne futem când femeile sunt pe stop, tot ele sunt revoltate. Nu înțeleg de ce, că noi suntem ăia nefutuți. Desigur, vreau să fiu femeie pentru o zi, ca să văd dacă mentalitatea de jigodie e nativă sau e o alegere. Pentru că femeile la ciclu nu sunt femei. Sunt... altceva... Ca dintr-un film prost de Hitchcock, cum erau și păsările alea muiste care îți mâncau ochii.
Dar cum pizda scuipă sânge nasol din ea vreo săptămână, metodele de prevenire a scugerilor sunt, în vremurile în care trăim, tot mai diverse. Nu vreau să intru în detalii, din vremuri "vesele" ca Evul Mediu când, cel mai probabil, femeile călăreau o oaie timp de 5 zile. Vorbesc de secolul 21, secol în care avem tampoane. Adică niște cârpe new-age de pus la pizdă.
Ok, câteva generalități aici. Femeile la ciclu put. Unele mai tare, unele mai puțin. Dar put. Toate. Alea care put mai puțin se spală la cur mai des, evident. O altă noțiune generală ar fi că femeile folosesc absorbante ca să nu le mai curgă mâzdâc din găoz.
Iar aici vine dilema ce doresc să o lămuresc astăzi pentru voi, discipoli credincioși. De care absorbante, ie ălea mai bune pentru cur?
Simplu. Alea de se bagă înăuntru.
Nu suport femeile care folosesc pad-uri. Gen Always, Discreet și alte căcaturi de genul. Nu mă înteresează că au ceva enzime care transforma ciclul în gel, care se rulează sau ce pula mea mai fac. Nu. Pur și simplu. E chestie de principiu. Cum adică să stai cu balta de sânge la pizdă? E inuman. Eu nu am încredere în nimic care sângerează 5 zile și nu moare. De asta nu pot fi prieten cu Rambo. Dar deviez. Chestie mai scarboasă ca un pad de ăla bucșit de sânge, pe care trebuie să pui mâna, să îl scoți de pe chiloți, să îl rulezi și să îl arunci, nu există. Avem Tampax și OB. Alea se bagă în pizdă. Da, înăuntru.
Femeile proaste: "Cum fată, că se umflă ăla în tine...? Aoileu, nu se poate..."
Din cauza femeilor proaste ca astea, nu avem noi lucruri frumoase. Bine că în tine intră pula mea cât un ciocan de zidărie, dar te incomodează un tampon cât o fasole. Nu-i nimic. Stai cu baltă la pizdă. Să te fută mă-ta!
Nu, serios acuma, femei. Dacă sunteți așa de dobitoace să purtați pad-uri în loc de tampoane interne, meritați să vă fută ciobani cu puli dospite în brânză. E ca și cum aș avea eu mereu scutec, m-aș căca pe mine, și aș sta așa. Lasă, îl schimb eu când ajung acasă, sau mâine. Pula mea, vedem. Și să mă dau la una din voi, iar când să ne futem, să i-o bag pe aia: "Îmi aduci puțină pudră de talc și un șervețel umed?"
ASTA VREȚI, ÎN PULA MEA?
Imaginează-ți că ai o mașină. O super-mașină, un bolid pe care toată lumea îl vrea, visul tău auto. Toată lumea e geloasă din privința asta și îți dorește mașina. Doar că mașina ta trebuie să aibă o întreținere de o săptămână în fiecare lună. De asemenea, trebuie să se pregătească pentru întreținere cu două săptămâni înainte, și chiar și după întreținere, o s-o poți conduce doar când are ea chef.
Da? Lămuriți? Bun. Mai departe.
Pe lângă faptul că nu ne futem când femeile sunt pe stop, tot ele sunt revoltate. Nu înțeleg de ce, că noi suntem ăia nefutuți. Desigur, vreau să fiu femeie pentru o zi, ca să văd dacă mentalitatea de jigodie e nativă sau e o alegere. Pentru că femeile la ciclu nu sunt femei. Sunt... altceva... Ca dintr-un film prost de Hitchcock, cum erau și păsările alea muiste care îți mâncau ochii.
Dar cum pizda scuipă sânge nasol din ea vreo săptămână, metodele de prevenire a scugerilor sunt, în vremurile în care trăim, tot mai diverse. Nu vreau să intru în detalii, din vremuri "vesele" ca Evul Mediu când, cel mai probabil, femeile călăreau o oaie timp de 5 zile. Vorbesc de secolul 21, secol în care avem tampoane. Adică niște cârpe new-age de pus la pizdă.
Ok, câteva generalități aici. Femeile la ciclu put. Unele mai tare, unele mai puțin. Dar put. Toate. Alea care put mai puțin se spală la cur mai des, evident. O altă noțiune generală ar fi că femeile folosesc absorbante ca să nu le mai curgă mâzdâc din găoz.
Iar aici vine dilema ce doresc să o lămuresc astăzi pentru voi, discipoli credincioși. De care absorbante, ie ălea mai bune pentru cur?
Simplu. Alea de se bagă înăuntru.
Nu suport femeile care folosesc pad-uri. Gen Always, Discreet și alte căcaturi de genul. Nu mă înteresează că au ceva enzime care transforma ciclul în gel, care se rulează sau ce pula mea mai fac. Nu. Pur și simplu. E chestie de principiu. Cum adică să stai cu balta de sânge la pizdă? E inuman. Eu nu am încredere în nimic care sângerează 5 zile și nu moare. De asta nu pot fi prieten cu Rambo. Dar deviez. Chestie mai scarboasă ca un pad de ăla bucșit de sânge, pe care trebuie să pui mâna, să îl scoți de pe chiloți, să îl rulezi și să îl arunci, nu există. Avem Tampax și OB. Alea se bagă în pizdă. Da, înăuntru.
Femeile proaste: "Cum fată, că se umflă ăla în tine...? Aoileu, nu se poate..."
Din cauza femeilor proaste ca astea, nu avem noi lucruri frumoase. Bine că în tine intră pula mea cât un ciocan de zidărie, dar te incomodează un tampon cât o fasole. Nu-i nimic. Stai cu baltă la pizdă. Să te fută mă-ta!
Nu, serios acuma, femei. Dacă sunteți așa de dobitoace să purtați pad-uri în loc de tampoane interne, meritați să vă fută ciobani cu puli dospite în brânză. E ca și cum aș avea eu mereu scutec, m-aș căca pe mine, și aș sta așa. Lasă, îl schimb eu când ajung acasă, sau mâine. Pula mea, vedem. Și să mă dau la una din voi, iar când să ne futem, să i-o bag pe aia: "Îmi aduci puțină pudră de talc și un șervețel umed?"
ASTA VREȚI, ÎN PULA MEA?
Vasluienii sunt niște proști care merită să trăiască în mocirlă
Ca în fiecare an, dumnezeul biblic sau aztec sau mayaș, sau poate Zeus, Zamolxe sau poate Mitha se pișă pe vreo două județe din țară. Nimic spectaculos, niște scursuri, ca să zic așa, se uită cu jale cum plâng babele la vederea porcului plutind pe puhoaie. Cadru feeric. Apocaliptic. Nu chiar ca scenariile de Hollywood sau din ceva jocuri futuriste, dar destul de sinistru. Mai mor niște cretini băutori de spirt, pe care-i prinde viitura beți morți în podu' cu fân după ce au terminat de futut iapa sau ce angarale mai au ei pe la curte. Știe-i pizda mă-sii. De obicei, în ăia mai cretini dă Dumnezeu. C-așa e el. Altruist. Scutește lumea de proști.
Anu' ăsta, la Vaslui a fost inundație. Nimic spectaculos, doar a venit apa, a distrus tot ce-a prins, și putorile au stat cu mâinile în sân, așteptând ajutoare de la stat și de la fraierii care muncesc și plătesc taxe.
Link către chestia cu boii care privesc cu mâinile în sân cum le moare mă-sa.
De aici, putem trage câteva concluzii. În primul rând, vasluienii sunt niște dobitoci siniștri. Păi bă Marghioală... vezi tu cum în fiecare an îți ia apa casa, și nu te gândești să îți faci nenorocita aia de poiată pe un deal mai sus? Ce pizda mă-sii? Nu trebuie să fii expert în peisagistică, arhitect sau mare urban-planer. Nu. E destul să conștientizezi că, dacă și la anu' pe vremea asta, se întâmplă la fel, rămâi fără găini în bătătură. Și muți dracului șura aia mai sus.
În al doilea rând, vasluienii își merită soarta. Pentru că, deși nu se deranjează să își miște curu' doo dealuri mai sus, nici nu pun mâna pe o lopată să scoată apa din curte. Nu. Lasă pe fraierii de pompieri să vină, să mă ia pe barcă pneumatică, când e apa până la genunchi, și eu aș putea să ies din casă bine-merci. C-așa e românul. Un soi de prost fudul, incult și cu arfe pe el.
Se simt și vasluienii bine când au slugi. Mi se pare normal. Ei sunt toți niște slugoi muiști care sug pula în port pe-un butoi de antigel. Iar când vine altcineva să le sape un nenorocit de șanț, dumnealor privesc ca Becali, cu jale, cum li se surpă și li se duce-n pulă gardu' făcut de bunici, în loc să pună mâna, măcar așa, că e și televiziunea acolo.
Dar nuuuuu! Calicu-i gingaș. Suntem prea comozi, n-avem lopeți, a născut Ileana și doi câini înciotați fugeau pe stradă. Avem altceva de făcut, cum să ne scoatem singuri din căcat? Iar asta mă duce la al treilea punct.
Vasluienii sunt plebea țării, jegurile nației și definesc românii, ca popor.
Foarte simplu. Un lanț e la fel de tare pe cât de tare e cea mai slabă za a sa. Pentru că din zaua slabă, lanțul o să se rupă. Dacă în moment de criză, când ți se duce pe pulă, și, la propriu, pe apa sâmbetei, toată agoniseala, fie ea și un covor persan cu răpirea din Serai, doo mileuri și peștele de pe vitrina cu sticlărie, tu stai și caști gura la doi pompieri, păi, amice, meriți să mori. Și după ce mori, meriți să te dezgrop și să te calc pe gât, în cenușa mă-tii de animal.
Iar pe tiparul ăsta funcționează și românii. Cum să se scoată singuri din căcat? Cum să pună mâna pe ceva și să facă? Cum să aleagă oameni responsabili care să le conducă țara? Cum să fie ei, în primul rând, exemple de dat și să facă ceva? SĂ FACĂ? Oh, dar vai, suntem gingași. Ne stricăm la efort.
Cred că românii sunt Made in China. Că toți par așa... de porțelan...
Anu' ăsta, la Vaslui a fost inundație. Nimic spectaculos, doar a venit apa, a distrus tot ce-a prins, și putorile au stat cu mâinile în sân, așteptând ajutoare de la stat și de la fraierii care muncesc și plătesc taxe.
Link către chestia cu boii care privesc cu mâinile în sân cum le moare mă-sa.
De aici, putem trage câteva concluzii. În primul rând, vasluienii sunt niște dobitoci siniștri. Păi bă Marghioală... vezi tu cum în fiecare an îți ia apa casa, și nu te gândești să îți faci nenorocita aia de poiată pe un deal mai sus? Ce pizda mă-sii? Nu trebuie să fii expert în peisagistică, arhitect sau mare urban-planer. Nu. E destul să conștientizezi că, dacă și la anu' pe vremea asta, se întâmplă la fel, rămâi fără găini în bătătură. Și muți dracului șura aia mai sus.
În al doilea rând, vasluienii își merită soarta. Pentru că, deși nu se deranjează să își miște curu' doo dealuri mai sus, nici nu pun mâna pe o lopată să scoată apa din curte. Nu. Lasă pe fraierii de pompieri să vină, să mă ia pe barcă pneumatică, când e apa până la genunchi, și eu aș putea să ies din casă bine-merci. C-așa e românul. Un soi de prost fudul, incult și cu arfe pe el.
Se simt și vasluienii bine când au slugi. Mi se pare normal. Ei sunt toți niște slugoi muiști care sug pula în port pe-un butoi de antigel. Iar când vine altcineva să le sape un nenorocit de șanț, dumnealor privesc ca Becali, cu jale, cum li se surpă și li se duce-n pulă gardu' făcut de bunici, în loc să pună mâna, măcar așa, că e și televiziunea acolo.
Dar nuuuuu! Calicu-i gingaș. Suntem prea comozi, n-avem lopeți, a născut Ileana și doi câini înciotați fugeau pe stradă. Avem altceva de făcut, cum să ne scoatem singuri din căcat? Iar asta mă duce la al treilea punct.
Vasluienii sunt plebea țării, jegurile nației și definesc românii, ca popor.
Foarte simplu. Un lanț e la fel de tare pe cât de tare e cea mai slabă za a sa. Pentru că din zaua slabă, lanțul o să se rupă. Dacă în moment de criză, când ți se duce pe pulă, și, la propriu, pe apa sâmbetei, toată agoniseala, fie ea și un covor persan cu răpirea din Serai, doo mileuri și peștele de pe vitrina cu sticlărie, tu stai și caști gura la doi pompieri, păi, amice, meriți să mori. Și după ce mori, meriți să te dezgrop și să te calc pe gât, în cenușa mă-tii de animal.
Iar pe tiparul ăsta funcționează și românii. Cum să se scoată singuri din căcat? Cum să pună mâna pe ceva și să facă? Cum să aleagă oameni responsabili care să le conducă țara? Cum să fie ei, în primul rând, exemple de dat și să facă ceva? SĂ FACĂ? Oh, dar vai, suntem gingași. Ne stricăm la efort.
Cred că românii sunt Made in China. Că toți par așa... de porțelan...
Postare cu câini maidanezi
De la început vreau să menționez că sunt de acord, ba chiar încurajez măcelărirea câinilor vagabonzi. Nu neapărat măcelărirea, că până la Paști mai este, iar șmecherii care vând maidanezi pe post de miei nu s-au apucat încă de treabă. Dar suntem specia alpha, da? N-am urcat 785489375823458924 de ani în vârful piramidei trofice, ca să mănânc morcovi. Desigur, aici părerile sunt împărțite în două. Și avem așa:
Idioții care sunt vegetarieni
Subspecie. Clar. Pentru că dacă n-o să mai fie mâncare pe planetă, pe vegetarieni îi mănânc primii, că ei nu consumă carne, iar eu bag antricot și cotlet cum bagă un Transformer energon. E foarte simplu. Dumnealor protestează, vezi-doamne, că nu e uman ce li se întâmplă la cuțu 1 și cuțu 2, că au drepturi, că nu știu ce, și mai ales că nu trebuie eutanasiați. Nu e nici o problemă. E de înțeles. La adăposturi și chestii de genul, nu mereu sunt tratate animalele cu drag și umanitate, ci doar bătute, înfometate și maltratate. Nici mie nu mi-ar plăcea, în pușcărie să fiu, și să mă ciomăgească niște uriași cu bețe telescopice de aluminiu. Pe de altă parte, nici n-aș fi la pușcărie dacă aș fi cuminte, nu?
Așa e și cu cățeii. I-am lăsat în pace, nu i-am urât și nu i-am eutanasiat. Asta... până zilele trecute, când, stimabile slugi, un grup de căței au eutanasiat un om. Atunci noi ne-am venit în fire, pentru că, hei, noi ne-am bătut în cuie de un par propriul zeu. Deci... nu vă futeți cu rasa umană!
Cât despre propaganda asta pe care o fac veganii, ei bine, eu nu mai pun botu' de mult. Mereu la o fază de asta, apare ceva tratament neadecvat pentru un animal care să stârnească disprețul majorițății. De exemplu, până mai zilele trecute, pe facebook se tot înșira un video în care doi ruși beți ard de viu un câine, dacă nu cumva a fost și pe ceva ziar de minus doi lei, gen Libertatea sau Gândul. Nu știu.
Ei bine, lumea dă click, vede potaia în flăcări, de parcă era câinele lui Ghost Rider, se ofuscă maxim și sare în sus "VAI! NU MAI DAȚI ÎN CUȚU!"
Normal, mințile slabe pun botu'. De acolo, o întreagă paradă de păreri, toți copiii care au picat la bac și scriu cu sh, tz, k, q, jm, se găsesc să dea o părere despre cum cred ei că nu e bine că arde un cuțu. Normal, autoritățile nu pot pune mâna să facă nimic, pentru că sunt niște lași schilozi fără șira spinării. Ridică și ei din umeri, se prefac că fac ceva, nu fac nimic, întreabă o autoritate, acolo se întâmplă la fel. Iar aici, răspunsul meu e promt. Muie. Muie cu jet atomic. Aveți capu' așa de tare îndesat în cur, că vă vedeți dosu' dinților! Muriți mă, odată cu maidanezii vostri, pentru că pe lângă voi mai sunt...
Idioții care se tem să spună ce gândesc
Nu e nimic. Spun eu!
Nu este normal ca în secolul XXI, al mileniului III, oamenii să trăiască într-o țară în care jivine, pe care deja le putem considera sălbatice, să facă legea pe străzi, ca niște golănași cu bile de drog!
Nu este normal să fie mușcați în fața Guvernului, diplomați străini.
Nu este normal să moara un copil, un OM, din debusolarea unor autorități incompetente, care nu știu să pună la respect niște post-hipioți nespălați care se cred una cu natura! Domnilor, când au să vă crească niște coaie? Nu spun ca toți idioții naționaliști, care, în moment de criză îl invocă pe Țepeș. Doar întreb. Când o să încetați cu ascunsul printre hârtii și pe după birouri?
Vă plac câinii? Luați-i acasă, oferiți-le medicamente, alimentatie, iubire și atenție. Nu e destul să îi luați și să le dați înapoi drumul pe străzi din adăposturi. Asta vă face hiene nesimțite, badjocoritoare, sugative pe un sistem bolnav de care profitați. Nu îi puteți întreține? Nu e nimic. Se pot eutanasia. Da. Se omoară. Se ucid cu metode mai umane, să nu sufere. Să nu alerge în flăcări prin ruine de bloc.
Iar asta înseamnă niște adăposturi și niște otrăvuri destul de șmechere. Luați două găleți de apă de la Roșia Montana, că sunt mai multe cianuri acolo, decât am eu fire de păr în cap.
Ironic e că se poate face tăbăcărie, marochinărie, unturi, tot ce vrei din câini. Toate astea aduc locuri de muncă, aduc venituri și implicit, ordine și curățenie pe stradă. Nu vă place nici asa? Nu-i nimic. Doar ucideți pe cei ce refuză să facă ceva. Probabil câinii o să se întâlnească noaptea, la adunările lor ad-hoc de înainte de futai, și o să cadă de acord să nu mai muște pe nimeni. Cine știe? Poate așa protestează ei.
Oricum ar fi, concluzia e simplă: sunt înconjurat de incompetenți cu pula mică.
Oamenii sunt rezultatul perfect de inginerie genetică a milioane de ani de evoluție. Așa că, ce-ar fi să începem să ne comportăm ca atare?
Idioții care sunt vegetarieni
Subspecie. Clar. Pentru că dacă n-o să mai fie mâncare pe planetă, pe vegetarieni îi mănânc primii, că ei nu consumă carne, iar eu bag antricot și cotlet cum bagă un Transformer energon. E foarte simplu. Dumnealor protestează, vezi-doamne, că nu e uman ce li se întâmplă la cuțu 1 și cuțu 2, că au drepturi, că nu știu ce, și mai ales că nu trebuie eutanasiați. Nu e nici o problemă. E de înțeles. La adăposturi și chestii de genul, nu mereu sunt tratate animalele cu drag și umanitate, ci doar bătute, înfometate și maltratate. Nici mie nu mi-ar plăcea, în pușcărie să fiu, și să mă ciomăgească niște uriași cu bețe telescopice de aluminiu. Pe de altă parte, nici n-aș fi la pușcărie dacă aș fi cuminte, nu?
Așa e și cu cățeii. I-am lăsat în pace, nu i-am urât și nu i-am eutanasiat. Asta... până zilele trecute, când, stimabile slugi, un grup de căței au eutanasiat un om. Atunci noi ne-am venit în fire, pentru că, hei, noi ne-am bătut în cuie de un par propriul zeu. Deci... nu vă futeți cu rasa umană!
Cât despre propaganda asta pe care o fac veganii, ei bine, eu nu mai pun botu' de mult. Mereu la o fază de asta, apare ceva tratament neadecvat pentru un animal care să stârnească disprețul majorițății. De exemplu, până mai zilele trecute, pe facebook se tot înșira un video în care doi ruși beți ard de viu un câine, dacă nu cumva a fost și pe ceva ziar de minus doi lei, gen Libertatea sau Gândul. Nu știu.
Ei bine, lumea dă click, vede potaia în flăcări, de parcă era câinele lui Ghost Rider, se ofuscă maxim și sare în sus "VAI! NU MAI DAȚI ÎN CUȚU!"
Normal, mințile slabe pun botu'. De acolo, o întreagă paradă de păreri, toți copiii care au picat la bac și scriu cu sh, tz, k, q, jm, se găsesc să dea o părere despre cum cred ei că nu e bine că arde un cuțu. Normal, autoritățile nu pot pune mâna să facă nimic, pentru că sunt niște lași schilozi fără șira spinării. Ridică și ei din umeri, se prefac că fac ceva, nu fac nimic, întreabă o autoritate, acolo se întâmplă la fel. Iar aici, răspunsul meu e promt. Muie. Muie cu jet atomic. Aveți capu' așa de tare îndesat în cur, că vă vedeți dosu' dinților! Muriți mă, odată cu maidanezii vostri, pentru că pe lângă voi mai sunt...
Idioții care se tem să spună ce gândesc
Nu e nimic. Spun eu!
Nu este normal ca în secolul XXI, al mileniului III, oamenii să trăiască într-o țară în care jivine, pe care deja le putem considera sălbatice, să facă legea pe străzi, ca niște golănași cu bile de drog!
Nu este normal să fie mușcați în fața Guvernului, diplomați străini.
Nu este normal să moara un copil, un OM, din debusolarea unor autorități incompetente, care nu știu să pună la respect niște post-hipioți nespălați care se cred una cu natura! Domnilor, când au să vă crească niște coaie? Nu spun ca toți idioții naționaliști, care, în moment de criză îl invocă pe Țepeș. Doar întreb. Când o să încetați cu ascunsul printre hârtii și pe după birouri?
Vă plac câinii? Luați-i acasă, oferiți-le medicamente, alimentatie, iubire și atenție. Nu e destul să îi luați și să le dați înapoi drumul pe străzi din adăposturi. Asta vă face hiene nesimțite, badjocoritoare, sugative pe un sistem bolnav de care profitați. Nu îi puteți întreține? Nu e nimic. Se pot eutanasia. Da. Se omoară. Se ucid cu metode mai umane, să nu sufere. Să nu alerge în flăcări prin ruine de bloc.
Iar asta înseamnă niște adăposturi și niște otrăvuri destul de șmechere. Luați două găleți de apă de la Roșia Montana, că sunt mai multe cianuri acolo, decât am eu fire de păr în cap.
Ironic e că se poate face tăbăcărie, marochinărie, unturi, tot ce vrei din câini. Toate astea aduc locuri de muncă, aduc venituri și implicit, ordine și curățenie pe stradă. Nu vă place nici asa? Nu-i nimic. Doar ucideți pe cei ce refuză să facă ceva. Probabil câinii o să se întâlnească noaptea, la adunările lor ad-hoc de înainte de futai, și o să cadă de acord să nu mai muște pe nimeni. Cine știe? Poate așa protestează ei.
Oricum ar fi, concluzia e simplă: sunt înconjurat de incompetenți cu pula mică.
Oamenii sunt rezultatul perfect de inginerie genetică a milioane de ani de evoluție. Așa că, ce-ar fi să începem să ne comportăm ca atare?
Harap Alki se încruntă
Harap-Alki unu
Harap-Alki doi
Împărăteasa avea să pună cel mai de soi enchant pe armura prinţului, să o dreagă, şi aşa să îi aducă mândria, puterea şi toate atributele culeanu înapoi. Acum Harap-Alki purta, asemeni tuturor nobililor, toate cicatricile din bătălii de mult trecute. Contesa Enigmelor purcese spre casă, dar vizitele ei erau lungi şi dese la conacul de vară al Prinţului. Acesta o primea cu drag, de fiecare dată, deşi ştia că, odată cu armura lui, şi în el se rupse ceva.
Harap-Alki se regăsea în norod, şi de peste mii de munţi, dealuri şi coline, aceştia îi vizitau Casa de Lumini, să îi aducă ofrande.
Într-una din zile, Contesa căzu din nou sub greul blestem al babei, aşa că îşi căută refugiul la sub-braţul prinţului, căci el era de soi, înalt, ciumeg şi suplu, asemeni... asemeni... asemeni celor mai de seamă semeni. Şi în furia ei orbească, minţile i le luă un ţărănoi putred şi gras, adversar redutabil pentru Prinţ şi cavalerul său cel mai de seamă, Blondul cel Aprig. Curaj prinse ţărănoiul, cu halbe de rachiu de sfeclă, date repejor pe gât, astfel, să poată să cuteze la curu' Contesei Enigmelor.
Dar Harap-Alki smulse de porţi şi zbieră, căzând în toţi genunchii: "NU!" Fără să clipească măcar, Blondul cel Aprig prinse de paloş şi sări în gâtul norodului, ca să le spulbere creierii, coaiele şi orgoliile, de gresia mişto, verde cu crem.
Fata Baciului Iacob se pişă pe ea instant la vederea unor asemenea fapte de curaj şi voinicie aduse de Blondul cel Aprig. Iar odăiasa ei, Ghicitoarea în Frunză Verde, căută repede leacuri şi esenţe să îi deie pe la nas, căci mare leşin îşi luă fata lui Iacob când Blondul îşi flutura măcicuca ostentativ.
- Nu, mărite zeu printre muritori, o, osana şi mesia de întunecime, aducător al durerii şi dezmăţului, Harap-Alki! Nu ştiam că curu' lu' Contesa era rezervat pentru matale. Iertare, umil îţi cerem.
- Bâşti, în biserica mă-tii, zise Harap-Alki, scuipându-i pe mufete.
- Auzi, şopti Contesa.
- Da? răspunse Harap-Alki.
- Da' care pula mea-i problema ta?
Gândul îl străfulgeră pe Harap-Alki, şi nu orice gând. Căci în vatra ce îi stătea pe post de casă, umbre negre şi nasoale ciumăgeau pământul. Vedeţi voi, dragii lu' tataia, aceste umbre erau manifestări ale poverilor ce le purtase îndelung Harap-Alki asupra Sa. Iar Ghicitoarea-n piş... ăăăă... Frunză Verde îi prevestise lui Harap-Alki că asupra Sa se vor pogorî, pe rând, umbrele, numite Uri. Iar din cele şapte Umbre, Uria Curvelor era cea mai grea. Căci ea îi lua minţile lui Harap-Alki, şi îl făcea să vadă în orice vânzătoare de tarabă sau bucătăreasă nasoală o mare pesă de gagică.
Atunci Harap-Alki îşi lustrui cu spor bastonul. Da. Aşa cum credeţi voi. Cu mâna. Dreaptă. Des. Tare. Mai tare. Mai des.
Ejaculă.
Şi cum spuneam, dragul moşului, gândul îl străfulgeră pe Prinţ. Gândul că madam Contesa avea mai multe arfe, decât avea kilometri de puli Regina sexului anal. O smulse de cap şi îi spuse, pe un ton superior şi cu multă scârbă în glăscior: "eş fă acasă, că-ţi sparg stomacu' în tine, şi de te voi izbi, simţi-mă-vei până-n piept!"
La vorbele Prinţului, Contesa fugea de mânca asfaltul, desculţă, căci nu era demnă să poarte ciubote în regatul Măreţului Harap-Alki. Acesta duse grele negocieri cu ţăranii, le oferi viaţa în schimbul tăcerii şi supunerii, urcă în caleaşca de flăcări, condusă de vizitiul cel fără de urmaşi, fugi după marghioala lui nesăbuită. Lângă casa Magului de Apă, Prinţul o prinse pe Contesă din urmă. Dar Uria Arfelor lovise straşnic în Contesă, aşa că Harap-Alki trebui s-o stoarcă de picior până Uria o părăsise.
În Castelul cel Negru, Contesa nu scosese un cuvânt. Avea să se ducă mai departe, la regatul duşmanilor de moarte ai Prinţului, bozgorii cei nasoi din provincia Kelemen-Ciocolom.
- Ce a fost în capul tău, femeie? tună Prinţul.
- ...
- CE A FOST ÎN CAPUL TĂU? tună din nou Pinţul, aşa de straşnic, încât găinile se ouaseră pe loc.
- ...
- CE. A. FOST. FĂ. ÎN. CAPUL. TĂU? tună Prinţul aşa de cumplit, că jumate din femeile din regat lepădaseră plozii din pântece de spaimă.
Şi iarăşi nu primi răspuns... Dar într-un târziu, Contesa mişcă buzişoarele şi grăi:
- Vroiam dreptate, nu vroiam să te măsori cu plebea, să răzbuni ce nu se cade...
- Vorbeşti de dreptate, de razbunare... Am să îţi arăt eu dreptatea mormântului! ŞI ADEVĂRATA ÎNSEMNĂTATE A FRICII!
Şi pentru că nu mai am bere...
VA URMA!
*spoiler: în partea a patra, Fata lui Iacob şi Ghicitoarea lui Frunză Verde fac chestii mişto de lezbiene; am şi poze.
Harap-Alki doi
Împărăteasa avea să pună cel mai de soi enchant pe armura prinţului, să o dreagă, şi aşa să îi aducă mândria, puterea şi toate atributele culeanu înapoi. Acum Harap-Alki purta, asemeni tuturor nobililor, toate cicatricile din bătălii de mult trecute. Contesa Enigmelor purcese spre casă, dar vizitele ei erau lungi şi dese la conacul de vară al Prinţului. Acesta o primea cu drag, de fiecare dată, deşi ştia că, odată cu armura lui, şi în el se rupse ceva.
Harap-Alki se regăsea în norod, şi de peste mii de munţi, dealuri şi coline, aceştia îi vizitau Casa de Lumini, să îi aducă ofrande.
Într-una din zile, Contesa căzu din nou sub greul blestem al babei, aşa că îşi căută refugiul la sub-braţul prinţului, căci el era de soi, înalt, ciumeg şi suplu, asemeni... asemeni... asemeni celor mai de seamă semeni. Şi în furia ei orbească, minţile i le luă un ţărănoi putred şi gras, adversar redutabil pentru Prinţ şi cavalerul său cel mai de seamă, Blondul cel Aprig. Curaj prinse ţărănoiul, cu halbe de rachiu de sfeclă, date repejor pe gât, astfel, să poată să cuteze la curu' Contesei Enigmelor.
Dar Harap-Alki smulse de porţi şi zbieră, căzând în toţi genunchii: "NU!" Fără să clipească măcar, Blondul cel Aprig prinse de paloş şi sări în gâtul norodului, ca să le spulbere creierii, coaiele şi orgoliile, de gresia mişto, verde cu crem.
Fata Baciului Iacob se pişă pe ea instant la vederea unor asemenea fapte de curaj şi voinicie aduse de Blondul cel Aprig. Iar odăiasa ei, Ghicitoarea în Frunză Verde, căută repede leacuri şi esenţe să îi deie pe la nas, căci mare leşin îşi luă fata lui Iacob când Blondul îşi flutura măcicuca ostentativ.
- Nu, mărite zeu printre muritori, o, osana şi mesia de întunecime, aducător al durerii şi dezmăţului, Harap-Alki! Nu ştiam că curu' lu' Contesa era rezervat pentru matale. Iertare, umil îţi cerem.
- Bâşti, în biserica mă-tii, zise Harap-Alki, scuipându-i pe mufete.
- Auzi, şopti Contesa.
- Da? răspunse Harap-Alki.
- Da' care pula mea-i problema ta?
Gândul îl străfulgeră pe Harap-Alki, şi nu orice gând. Căci în vatra ce îi stătea pe post de casă, umbre negre şi nasoale ciumăgeau pământul. Vedeţi voi, dragii lu' tataia, aceste umbre erau manifestări ale poverilor ce le purtase îndelung Harap-Alki asupra Sa. Iar Ghicitoarea-n piş... ăăăă... Frunză Verde îi prevestise lui Harap-Alki că asupra Sa se vor pogorî, pe rând, umbrele, numite Uri. Iar din cele şapte Umbre, Uria Curvelor era cea mai grea. Căci ea îi lua minţile lui Harap-Alki, şi îl făcea să vadă în orice vânzătoare de tarabă sau bucătăreasă nasoală o mare pesă de gagică.
Atunci Harap-Alki îşi lustrui cu spor bastonul. Da. Aşa cum credeţi voi. Cu mâna. Dreaptă. Des. Tare. Mai tare. Mai des.
Ejaculă.
Şi cum spuneam, dragul moşului, gândul îl străfulgeră pe Prinţ. Gândul că madam Contesa avea mai multe arfe, decât avea kilometri de puli Regina sexului anal. O smulse de cap şi îi spuse, pe un ton superior şi cu multă scârbă în glăscior: "eş fă acasă, că-ţi sparg stomacu' în tine, şi de te voi izbi, simţi-mă-vei până-n piept!"
La vorbele Prinţului, Contesa fugea de mânca asfaltul, desculţă, căci nu era demnă să poarte ciubote în regatul Măreţului Harap-Alki. Acesta duse grele negocieri cu ţăranii, le oferi viaţa în schimbul tăcerii şi supunerii, urcă în caleaşca de flăcări, condusă de vizitiul cel fără de urmaşi, fugi după marghioala lui nesăbuită. Lângă casa Magului de Apă, Prinţul o prinse pe Contesă din urmă. Dar Uria Arfelor lovise straşnic în Contesă, aşa că Harap-Alki trebui s-o stoarcă de picior până Uria o părăsise.
În Castelul cel Negru, Contesa nu scosese un cuvânt. Avea să se ducă mai departe, la regatul duşmanilor de moarte ai Prinţului, bozgorii cei nasoi din provincia Kelemen-Ciocolom.
- Ce a fost în capul tău, femeie? tună Prinţul.
- ...
- CE A FOST ÎN CAPUL TĂU? tună din nou Pinţul, aşa de straşnic, încât găinile se ouaseră pe loc.
- ...
- CE. A. FOST. FĂ. ÎN. CAPUL. TĂU? tună Prinţul aşa de cumplit, că jumate din femeile din regat lepădaseră plozii din pântece de spaimă.
Şi iarăşi nu primi răspuns... Dar într-un târziu, Contesa mişcă buzişoarele şi grăi:
- Vroiam dreptate, nu vroiam să te măsori cu plebea, să răzbuni ce nu se cade...
- Vorbeşti de dreptate, de razbunare... Am să îţi arăt eu dreptatea mormântului! ŞI ADEVĂRATA ÎNSEMNĂTATE A FRICII!
Şi pentru că nu mai am bere...
VA URMA!
*spoiler: în partea a patra, Fata lui Iacob şi Ghicitoarea lui Frunză Verde fac chestii mişto de lezbiene; am şi poze.
Ghid: Cum să fii un gabor cefos, respirac de usturoi, care transpiră licurici şi dansează ca o butelie rusească. Cu notă de subsol
Sătul de pizde seculare, date pe tălpi cu super-glue şi inevitabil, încălţate cu borduri, simt nevoia să pun pula pe ceva. Şi cum cei ce împuternicesc legea sunt mai împuţiţi decât legea în sine, uite că am găsit şi suport pentru falus. N-am dat în gardă. Aş da, ce-i drept, că este o poliţistă aici, de-aş fute-o-n cur, chiar şi pe diaree. Da' nu asta e problema. Problema e că miliţienii sunt, în marea majoritate, nişte răpănoşi parveniţi, cu arfe pe ei. Dar să trecem la explicaţii, că se cer, şi să nu plicitsesc.
Prima dată trebuie să te fete mumă-ta la ţară. Asta e foarte important. Opţional e să ai capre, vaci sau, cel mai recomandat, oi. Aşa o să creşti la coada lor, o să puţi a balegă şi o să le fuţi din când în când pe păşune, când nu te vede mătuşă-ta. De asemenea, în timp ce fuţi o oaie, ălealalte or să o rupă la fugă, aşa că îţi poţi dezvolta muştiucul ăla muist şi pe post de fluier. O să fii aproape cioban. Mai trebuie doar să înveţi să pari interesant în timp ce puţi în birt a palincă, să faci nuntă de aia, cu urâta satului, cu luat de acasă, lehău, alai, bărbierit de mire, să chemi tot satul şi să îţi cânte primarul "La Mulţi Ani!" de braţ cu şefu' de post. Şi ţi-ai pus şi-o pilă.
Pasul doi e simplu. Dacă ai urmat cu atenţie sfaturile mele, eşti deja un gunoi, căcat pe tine, care pute a slănină şi vorbeşte cu "ăi!" ca apelativ. Nu e important să ştii să scrii.* Aşa că paşii te duc, încet dar sigur, la un profil de tâmplărie, zidărie, mecanică sau altă şcoală profesională obosită la capătu' lumii, cu aceeaşi doi profesori beţi care-o futeau pe mă-ta în fâneaţă când erai tu mic şi cărai fân cu văr-tu ăla retardat care vorbeşte cu copacii.
"Corijenţă? Lasă ăi că îi dau la dirig o giuma de porc ăi ş' mă trecii."
Apoi faci 18 ani. Nu. 19, că la profesionale faci 3 ani peste 10 clase. Aşa. Toată lumea din sat adună flori pentru tine, să-ţi facă coroniţă, chetă pentru diplomă şi-o sticlă de spirt, de ăla bun, cu curva pe el.
Treaba e STAS. Mamaie vrea să te vadă om cu şcoală şi diplomă, şi te gândeşti logic, atât cât te învaţă unchiu-tu ăla mai şplicuit, ce stă la perferie în Dorohoi. Şi te face să cugeţi, în ălea 75 de puncte de IQ cu care şi-a bătut joc natura, mă-ta, poştaşu' şi inclusiv Dumnezeu de tine. Astfel, o opţiune vezi: cine are Logan nou în sat? Şefu' de post. Clar. Cel mai barosan locuitor din comuna ta fără curent, cu apă de la fântână, cu un singur drum, şi fără cer. Ca o paranteză, să fii cineva la țară, e ca și cum ai fi un copil genial și ai suferi în același timp de sindrom Down.
Deci te duci la Câmpina. La subofiţeri sau ce paştele mă-sii se face acolo. Nu că n-ai faţă de academie, doar că eşti aşa de prost, încât te-ai pierde în coteţul găinilor, darmite în Bucureşti. Nu, ăla e oraş din filme, ca New York, nu ne atingem de el. Câmpina e tot un fel de sat ca al tău, doar că aici, este o cameră specială, lucioasă, unde fântâna e în perete, apa curge din tavan şi toată lumea se cacă în castroane albe foarte mari. Acolo, toată lumea e îmbrăcată la fel ca tine, pe toţi vă strigă cu "ăi!", şi trebuie să fugiţi până faceţi bătături la coaie, de cât se izbesc coapsele de ele. Strângi din cur câţiva ani, şi ai grijă să nu dai cu dinţii în pula plutonierului, când e tura ta de mâncat senviş cu ghionturi. Apoi, ca la şcoala forestieră la care ai cărat rumeguş cu spinarea, până ai făcut stigmată în umăr, ca Iisus de la cruce, ţi se dă o hârtie pe care nu mai scrie "Gheorghe, pielea pulii boul satului şi vaca pădurii" ci "Gheorghe, poliţai cretin cu drepturi legislative de a umecta pepuţ".
În sat e veselie mare. Pe cearşafu' ăla bun, mamaie ţi-a scris "Bini ai vinit, Gheorghe!" şi l-a agăţat pe gard. Tac-tu e cherchelit, taie porcu', cu năduf, că-l păstra pentru Crăciun, să nu mai trebuiască să se fută mă-ta cu Mandache, măcelaru' ăla burtos din colţu' străzii pe doo kile de cârnaţ. Ironic, nu?
Încet, astea se duc. Se duc toate. Şi rămâi gabor, că şefu' de post a crăpat, şi, fiindcă şi el o futea pe mă-ta, ai moştenit un Logan pe pană, cu căcat pe clanţă şi o cheie trasă pe portbagaj. Acum ai primit şi hainele lui. Pula mea, remuneraţie mică, buget din cur. Lasă, îţi spui, că o să ai şi tu burtă, ca fostul şef de post, şi ar să te încapă mai bine decât pe fostul şef de post.
Mai trist e că ajungi la sat. Din urmă a venit Stelică. Băiatu' ăla spân şi gras care păştea pe islaz, ca tine, odinioară, capre, vaci şi futea-n oi. Şi tu primeşti grad de agent. Iar la oraş e fain. Mai ales în Dorohoi. Din experienţă îţi spun, tinere aspirant în ale securismului, că dacă faci o meserie ce îţi place, nu munceşti o zi în toată viaţa ta. Şi cum să fii sugătoare, slugă muistă, cârpă-n cur, chilţi murdari, te duci şi te dai burtos şi rotofei cu alţi ciobani epileptici din breasla ta. Nu dai doi lei pe nimeni, nici pe tine. Nu e problemă, nimeni nu dă doi lei pe tine. Eşti doar un parazit social sinistru, care pute a interior încins de Logan, transpiră cu pete la sub-braţ, şi se uită urât la oameni, că deh, ai studii acuma, chipiu şi tablă pe umăr.
În fond, cine e ca tine? E greu să fii gabor gras, să trăieşti viaţa periculos, măsurând cu mâna stângă pe vitezometru cât de repede ţi-o iei la labă, întins pe scaun în duba de jandarmi. Dar ştii să dai amenzi, deşi tot nu ştii să scrii. Când nu îţi faci ordine în colecţia de material de labă, mergi cu alţi găunoşi burtoşi, care târâie după ei o dâră de jeg, într-un club. Nu că ştii să te distrezi. Nu. Doar ca să te simţi bine că eşti înconjurat de infecţi ca tine. Acolo, înconjurat de ai tăi, fluieri, aşa cum bine ai învăţat când futeai oi cu pula şi cu gura le struneai, ca să se uite tot clubul la tine. De parcă ai avea nevoie să realizezi din privirile lor că eşti un cocalar mojic, cu apucături de Poplaca, mârlănete maxim şi vită dublă. Utilitatea ta pe pământ, căcat, e relativă. Eşti la fel de util ca Top 100 Forbes, cu care îmi aprind focul zâmbind. Urăsc poliţiştii. Urăsc poliţiştii dorohoieni. Urăsc poliţiştii din toată ţara. Urăsc bătaia de joc care o faceţi de haina nobilă ce vă acoperă umerii de prăşitori ciobănoşi. V-aş fute în gură pe fiecare în parte, pentru că îmi respiraţi aerul, pentru că aveţi impresia că mă intimidaţi când menţinem contact vizual constant şi vă citesc mai bine decât ştiţi voi să scuipaţi seminţe.
Şi pentru oricine crede că scriu despre el... Da. Despre tine scriu. Despre voi toţi, în parte.
Notă
*oricum cetăţeanul ştie să scrie mai bine ca tine
Prima dată trebuie să te fete mumă-ta la ţară. Asta e foarte important. Opţional e să ai capre, vaci sau, cel mai recomandat, oi. Aşa o să creşti la coada lor, o să puţi a balegă şi o să le fuţi din când în când pe păşune, când nu te vede mătuşă-ta. De asemenea, în timp ce fuţi o oaie, ălealalte or să o rupă la fugă, aşa că îţi poţi dezvolta muştiucul ăla muist şi pe post de fluier. O să fii aproape cioban. Mai trebuie doar să înveţi să pari interesant în timp ce puţi în birt a palincă, să faci nuntă de aia, cu urâta satului, cu luat de acasă, lehău, alai, bărbierit de mire, să chemi tot satul şi să îţi cânte primarul "La Mulţi Ani!" de braţ cu şefu' de post. Şi ţi-ai pus şi-o pilă.
Pasul doi e simplu. Dacă ai urmat cu atenţie sfaturile mele, eşti deja un gunoi, căcat pe tine, care pute a slănină şi vorbeşte cu "ăi!" ca apelativ. Nu e important să ştii să scrii.* Aşa că paşii te duc, încet dar sigur, la un profil de tâmplărie, zidărie, mecanică sau altă şcoală profesională obosită la capătu' lumii, cu aceeaşi doi profesori beţi care-o futeau pe mă-ta în fâneaţă când erai tu mic şi cărai fân cu văr-tu ăla retardat care vorbeşte cu copacii.
"Corijenţă? Lasă ăi că îi dau la dirig o giuma de porc ăi ş' mă trecii."
Apoi faci 18 ani. Nu. 19, că la profesionale faci 3 ani peste 10 clase. Aşa. Toată lumea din sat adună flori pentru tine, să-ţi facă coroniţă, chetă pentru diplomă şi-o sticlă de spirt, de ăla bun, cu curva pe el.
Treaba e STAS. Mamaie vrea să te vadă om cu şcoală şi diplomă, şi te gândeşti logic, atât cât te învaţă unchiu-tu ăla mai şplicuit, ce stă la perferie în Dorohoi. Şi te face să cugeţi, în ălea 75 de puncte de IQ cu care şi-a bătut joc natura, mă-ta, poştaşu' şi inclusiv Dumnezeu de tine. Astfel, o opţiune vezi: cine are Logan nou în sat? Şefu' de post. Clar. Cel mai barosan locuitor din comuna ta fără curent, cu apă de la fântână, cu un singur drum, şi fără cer. Ca o paranteză, să fii cineva la țară, e ca și cum ai fi un copil genial și ai suferi în același timp de sindrom Down.
Deci te duci la Câmpina. La subofiţeri sau ce paştele mă-sii se face acolo. Nu că n-ai faţă de academie, doar că eşti aşa de prost, încât te-ai pierde în coteţul găinilor, darmite în Bucureşti. Nu, ăla e oraş din filme, ca New York, nu ne atingem de el. Câmpina e tot un fel de sat ca al tău, doar că aici, este o cameră specială, lucioasă, unde fântâna e în perete, apa curge din tavan şi toată lumea se cacă în castroane albe foarte mari. Acolo, toată lumea e îmbrăcată la fel ca tine, pe toţi vă strigă cu "ăi!", şi trebuie să fugiţi până faceţi bătături la coaie, de cât se izbesc coapsele de ele. Strângi din cur câţiva ani, şi ai grijă să nu dai cu dinţii în pula plutonierului, când e tura ta de mâncat senviş cu ghionturi. Apoi, ca la şcoala forestieră la care ai cărat rumeguş cu spinarea, până ai făcut stigmată în umăr, ca Iisus de la cruce, ţi se dă o hârtie pe care nu mai scrie "Gheorghe, pielea pulii boul satului şi vaca pădurii" ci "Gheorghe, poliţai cretin cu drepturi legislative de a umecta pepuţ".
În sat e veselie mare. Pe cearşafu' ăla bun, mamaie ţi-a scris "Bini ai vinit, Gheorghe!" şi l-a agăţat pe gard. Tac-tu e cherchelit, taie porcu', cu năduf, că-l păstra pentru Crăciun, să nu mai trebuiască să se fută mă-ta cu Mandache, măcelaru' ăla burtos din colţu' străzii pe doo kile de cârnaţ. Ironic, nu?
Încet, astea se duc. Se duc toate. Şi rămâi gabor, că şefu' de post a crăpat, şi, fiindcă şi el o futea pe mă-ta, ai moştenit un Logan pe pană, cu căcat pe clanţă şi o cheie trasă pe portbagaj. Acum ai primit şi hainele lui. Pula mea, remuneraţie mică, buget din cur. Lasă, îţi spui, că o să ai şi tu burtă, ca fostul şef de post, şi ar să te încapă mai bine decât pe fostul şef de post.
Mai trist e că ajungi la sat. Din urmă a venit Stelică. Băiatu' ăla spân şi gras care păştea pe islaz, ca tine, odinioară, capre, vaci şi futea-n oi. Şi tu primeşti grad de agent. Iar la oraş e fain. Mai ales în Dorohoi. Din experienţă îţi spun, tinere aspirant în ale securismului, că dacă faci o meserie ce îţi place, nu munceşti o zi în toată viaţa ta. Şi cum să fii sugătoare, slugă muistă, cârpă-n cur, chilţi murdari, te duci şi te dai burtos şi rotofei cu alţi ciobani epileptici din breasla ta. Nu dai doi lei pe nimeni, nici pe tine. Nu e problemă, nimeni nu dă doi lei pe tine. Eşti doar un parazit social sinistru, care pute a interior încins de Logan, transpiră cu pete la sub-braţ, şi se uită urât la oameni, că deh, ai studii acuma, chipiu şi tablă pe umăr.
În fond, cine e ca tine? E greu să fii gabor gras, să trăieşti viaţa periculos, măsurând cu mâna stângă pe vitezometru cât de repede ţi-o iei la labă, întins pe scaun în duba de jandarmi. Dar ştii să dai amenzi, deşi tot nu ştii să scrii. Când nu îţi faci ordine în colecţia de material de labă, mergi cu alţi găunoşi burtoşi, care târâie după ei o dâră de jeg, într-un club. Nu că ştii să te distrezi. Nu. Doar ca să te simţi bine că eşti înconjurat de infecţi ca tine. Acolo, înconjurat de ai tăi, fluieri, aşa cum bine ai învăţat când futeai oi cu pula şi cu gura le struneai, ca să se uite tot clubul la tine. De parcă ai avea nevoie să realizezi din privirile lor că eşti un cocalar mojic, cu apucături de Poplaca, mârlănete maxim şi vită dublă. Utilitatea ta pe pământ, căcat, e relativă. Eşti la fel de util ca Top 100 Forbes, cu care îmi aprind focul zâmbind. Urăsc poliţiştii. Urăsc poliţiştii dorohoieni. Urăsc poliţiştii din toată ţara. Urăsc bătaia de joc care o faceţi de haina nobilă ce vă acoperă umerii de prăşitori ciobănoşi. V-aş fute în gură pe fiecare în parte, pentru că îmi respiraţi aerul, pentru că aveţi impresia că mă intimidaţi când menţinem contact vizual constant şi vă citesc mai bine decât ştiţi voi să scuipaţi seminţe.
Şi pentru oricine crede că scriu despre el... Da. Despre tine scriu. Despre voi toţi, în parte.
Notă
*oricum cetăţeanul ştie să scrie mai bine ca tine
Chibrituri - Episodul pilot
Astăzi inaugurez prima mea bandă desenată. E cea mai tare bandă desenată evăr din lumea asta. E atât de tare, încât Spiderman, după ce a citit-o, n-a mai plâns că nu e în Avengers.
E despre ce am găsit în bucătărie. Doo chibrituri vorbind căcaturi despre o curvă. Până nu găsesc ceva mai bun de făcut, vă spamez cu chibrituri. Enjoy!
E despre ce am găsit în bucătărie. Doo chibrituri vorbind căcaturi despre o curvă. Până nu găsesc ceva mai bun de făcut, vă spamez cu chibrituri. Enjoy!
Cadou
N-am prieteni mulți, pentru că majoritatea sunteți retardați cu spume, dar cu ăia cu care am cum schimba două vorbe, am băut o vodkă și-am băgat în noi tort. Desigur, am primit chestii gratis.
Sincere mulțumiri pentru cei ce s-au deranjat să îmi pregătească ceva, pentru umblătura lor și pentru cheltuiala făcută. Mai ales că sunt așa de greu de mulțumit.
Trecând peste preludiu, am să mă laud. Normal. De asta scriu aici, ca să mă laud, că viața mea e mai mișto ca a voastră, e mai incitantă și picantă, spre deosebire de ale voastre, ciobani siniștri, nehazlii și plictisitori. Am primit cel mai tare cadou ever. O chestie pe care mi-o doream de mult, care nu mi-am permis-o, și care a venit ca o bombă pe neașteptate. Fără alte introduceri, a venit fără ambalaj, când eram la serviciu, așa cum îl vedeți, fără scofeturi și alte porcării. Doar o cutie simplă, impunătoare care spune tot.
Frumos, nu? Mulți și-ar dori, io am. Na. Sâc! Desigur, cea mai mare curiozitate a fost legată de culoare. E roșu, bleu sau alb? Că deh, calicu-i gingaș, și tre' să fută meciu.
Și pentru că mereu nemulțumitului i se ia darul... Ei bine, al meu nici n-a mai venit. E ca la World of WarCraft. Mergi la un vendor, și faci transmogrificare. Adică, ca să înțeleagă toți cârnații limbiști, te duci la ăla, îi dai un item și îl rogi să ți-l modifice ca aspect, nu ca atribute. Și fraierii de la Alianță o să creadă că tu n-ai ultima sabie, cea mai ciumeagă din lume, ci pârlita aia care pică la level 60 de la un mob gras cu 3000 viață. Stați. Deviez.
.jpg)
Cum ziceam, S3-ul meu e S3 transmogrificat. În asta.
Și e ciumeg. Am bluetooth, WhatsApp, facebook mobil și n-am nici un buton la el. Totul e direct pe sticlă. Cât de tare e asta? Arată aproape ca un S3. Aș fi vrut pe albastru, dar e bun și așa.
Mă întorc la Death Knight-ul meu; am de făcut arene, că n-am gear și voi sunteți libidinoși.
La mulți ani, Alki!
Sex cu Alki. Episodul 1 - Jocurile Spermei
Sperma este, așa cum bine cunoaștem, numită din popor în fel de fel de variațiuni. De la slobozi, la smâtcă și mâzgâz, la tencuială și ulei de măgar. Și pentru că sunt o enciclopedie umană, pardon, divină, o să vă ajut să vă și distrați cu ea, după ce țâșnește spre nasoala în care ați ținut gunoiu'.
Astăzi, pentru că asta e o nouă serie pe care o încep, o să aprofundăm despre smârgâz. Cum bine se știe, eu încep mereu serii tari, și nu pe toate le termin. Dar ăsta e un paradox, pentru că nici seria seriilor neterminate n-o s-o temin in stilul ăsta. Altfel spus, dacă aș termina o serie, aș termina două, că și aia a seriilor neterminate ar fi gata. Desigur, eu nu obișnuiesc să las chestii neterminate. Întrebați-o pe fosta mea gagică. Bine, poate doar o dată, dar nu dormisem de mult și ea nu era bucuroasă să mă vadă, sau ceva. Nu știu.
Buuuuuuun... Nu mai lungim povestea, trecem la chestii serioase.
1. Manevra Spider-Man.
Nu știu dacă trebuia să încep tocmai cu asta, că e pentru avansați. Dar mi-e lene să îi schimb cifra din față și să scriu despre altceva până mai târziu.
Așa. Se ia duduia, se pune capră. De-a lungul vremii, futând ca un cal bizonic ce sunt, am aflat că așa e cel mai mișto să te termini, că e mai repede, și e și practic. Trebuie să te termini înaintea ei, altfel nu are farmec. Deci. Aici trebuie coordonare perfectă. Mâna, pula, gura, toate, trebuie să fie într-un tandem perfect. Înainte să îți vină, îl scoți pe Atârnache afară și te lăbezi bine în palmă, să aduni slobozu'. În același timp, îi scuipi pe spate, băltuțe mici. O să fie cald, așa că ea o să se întoarcă mirată că ți-a și venit, și o să zică: "Gata deja?". Moment în care... JEAP! Îi tuflești una, direct în față, cu mâna plină de înotători, strigând din toți plămânii: "SPIIIDEEEER-MAAAAAN!"
Observăm nevoia de coordonare precum și a elementului surpriză, da?
2. Gargara cu surprize.
Trebuie să îți pară că îți plac scârboșeniile, sau că în noaptea aia ești mai pervers decât de obicei. Beregată, cu final fericit. Atât ceri. Muiță bună pe maț. Când îi dai drumul în gură, o lași să adune tot. Neapărat să fii parșiv: "Iubi... fă gargară". În clipa în care a început să lase capul pe spate și să împingă aerul încet din plămâni, ii fuți una strașnică peste frunte, să îngită tot. Surprinsă, va căuta pe fața ta o explicație, moment în care îți iei privirea de Tony Montana și mormăi: "te dracu' scârboasa pulii!". Poți s-o și scuipi, dar asta e opțional. Depinde de cât de hardcore te simți în momentu' ăla.
3. Gura de Leu.
Asemeni filmului "Regele Leu", trebuie să preiei rolul babuinului Rafiki. Iei mamaia, o pui în genunchi. Așa îi stă bine unei femei. Îi dai muie. De pe scaun e cel mai bine, cel mai practic. Și te termini în gură, cu rugămintea să îți arate gura plină. Când o să caște gura, bagi suav degetul mare, suficient cât să îl ungi cu spermă, apoi îi pui mâna dreaptă, cu palma pe tâmpla ei stângă, și în timp ce o privești în ochi, galeș, duios și epuizat, îi tragi o dungă pe frunte și șoptești, zâmbind duios: "Simba..."
4. Gambitul Wilson.
Îmi place Tom Hanks. În Naufragiatul, și-a tăiat o palmă, după care a pus mâna pe o minge de la compania producătoare Wilson. Asemeni lui Robinson care l-a botezat pe băștinaș, Vineri, așa avea să rămână și numele mingii, companionul lui Hanks. Gambitul ăsta este la fel de frumos, pe cât e de complicat și pretențios. Ca la Spider-man, coordonarea contează mult. Trebuie să o faci să se simtă jegoasă, mai ales dacă nu îi plac chestii de genul. Înainte de toate, la începutul serii, pune-o să se machieze strident. Apoi, la mai sus, te termini în mână. Te întinzi lângă ea cu pumnul strâns, și îi arzi una în ovare sau la rinichi. Când rage de durere, cu ochii închiși strâs, și cu gura căscată, îi lași amprenta palme pe toată fața, iar când face ochi din nou, îi spui, cu teamă în privire: "Oh Wilson, I'm so sorry..."
Așadar, supuși loiali, data viitoare când dați bucă, țineți minte sfaturile astea și poate vă condimentați puțin viața sexuală. Dacă nu, măcar dati-i proastei condimentu' vostru.
Ah, și dacă vrea cineva esență de Alki, mă găsiți pe facebook. Exclus grase.
Astăzi, pentru că asta e o nouă serie pe care o încep, o să aprofundăm despre smârgâz. Cum bine se știe, eu încep mereu serii tari, și nu pe toate le termin. Dar ăsta e un paradox, pentru că nici seria seriilor neterminate n-o s-o temin in stilul ăsta. Altfel spus, dacă aș termina o serie, aș termina două, că și aia a seriilor neterminate ar fi gata. Desigur, eu nu obișnuiesc să las chestii neterminate. Întrebați-o pe fosta mea gagică. Bine, poate doar o dată, dar nu dormisem de mult și ea nu era bucuroasă să mă vadă, sau ceva. Nu știu.
Buuuuuuun... Nu mai lungim povestea, trecem la chestii serioase.
1. Manevra Spider-Man.
Nu știu dacă trebuia să încep tocmai cu asta, că e pentru avansați. Dar mi-e lene să îi schimb cifra din față și să scriu despre altceva până mai târziu.
Așa. Se ia duduia, se pune capră. De-a lungul vremii, futând ca un cal bizonic ce sunt, am aflat că așa e cel mai mișto să te termini, că e mai repede, și e și practic. Trebuie să te termini înaintea ei, altfel nu are farmec. Deci. Aici trebuie coordonare perfectă. Mâna, pula, gura, toate, trebuie să fie într-un tandem perfect. Înainte să îți vină, îl scoți pe Atârnache afară și te lăbezi bine în palmă, să aduni slobozu'. În același timp, îi scuipi pe spate, băltuțe mici. O să fie cald, așa că ea o să se întoarcă mirată că ți-a și venit, și o să zică: "Gata deja?". Moment în care... JEAP! Îi tuflești una, direct în față, cu mâna plină de înotători, strigând din toți plămânii: "SPIIIDEEEER-MAAAAAN!"
Observăm nevoia de coordonare precum și a elementului surpriză, da?
2. Gargara cu surprize.
Trebuie să îți pară că îți plac scârboșeniile, sau că în noaptea aia ești mai pervers decât de obicei. Beregată, cu final fericit. Atât ceri. Muiță bună pe maț. Când îi dai drumul în gură, o lași să adune tot. Neapărat să fii parșiv: "Iubi... fă gargară". În clipa în care a început să lase capul pe spate și să împingă aerul încet din plămâni, ii fuți una strașnică peste frunte, să îngită tot. Surprinsă, va căuta pe fața ta o explicație, moment în care îți iei privirea de Tony Montana și mormăi: "te dracu' scârboasa pulii!". Poți s-o și scuipi, dar asta e opțional. Depinde de cât de hardcore te simți în momentu' ăla.
3. Gura de Leu.
Asemeni filmului "Regele Leu", trebuie să preiei rolul babuinului Rafiki. Iei mamaia, o pui în genunchi. Așa îi stă bine unei femei. Îi dai muie. De pe scaun e cel mai bine, cel mai practic. Și te termini în gură, cu rugămintea să îți arate gura plină. Când o să caște gura, bagi suav degetul mare, suficient cât să îl ungi cu spermă, apoi îi pui mâna dreaptă, cu palma pe tâmpla ei stângă, și în timp ce o privești în ochi, galeș, duios și epuizat, îi tragi o dungă pe frunte și șoptești, zâmbind duios: "Simba..."
4. Gambitul Wilson.
Îmi place Tom Hanks. În Naufragiatul, și-a tăiat o palmă, după care a pus mâna pe o minge de la compania producătoare Wilson. Asemeni lui Robinson care l-a botezat pe băștinaș, Vineri, așa avea să rămână și numele mingii, companionul lui Hanks. Gambitul ăsta este la fel de frumos, pe cât e de complicat și pretențios. Ca la Spider-man, coordonarea contează mult. Trebuie să o faci să se simtă jegoasă, mai ales dacă nu îi plac chestii de genul. Înainte de toate, la începutul serii, pune-o să se machieze strident. Apoi, la mai sus, te termini în mână. Te întinzi lângă ea cu pumnul strâns, și îi arzi una în ovare sau la rinichi. Când rage de durere, cu ochii închiși strâs, și cu gura căscată, îi lași amprenta palme pe toată fața, iar când face ochi din nou, îi spui, cu teamă în privire: "Oh Wilson, I'm so sorry..."
Așadar, supuși loiali, data viitoare când dați bucă, țineți minte sfaturile astea și poate vă condimentați puțin viața sexuală. Dacă nu, măcar dati-i proastei condimentu' vostru.
Ah, și dacă vrea cineva esență de Alki, mă găsiți pe facebook. Exclus grase.
Despre bărbați cu ovare
Fenomen straniu, de ceva vreme, aș spune, dacă n-aș știi mai bine.
Io eram puștan coșuros, ca voi, și abia descopeream laba cân... Nu. Stai. Eu am fost mereu zeu. Așa. Deci; io eram zeu, cum voi n-o să fiți niciodată, și practicam manuela puternic, când pe teve se scălămbăiau trei druizi ciudați, îmbrăcați la fel, cu dans de gay, care vor să fie asfixiați cu pula. Mai târziu am înțeles că ăia trei s-au clonat, iar clonele lor erau cam la fel ca și produsul original. De căcat.
Vorbesc bineînțeles de 3rei Sud Est, respectiv Negrutzu, Laurențiu Duță, și tipul ăla dubios, cu cioc, oxigenat, pe care nimeni nu-l cunoaște și toată lumea a uitat de el. Unu' era un fătălău total, moartea femeilor, unu' era mare bulibașă de raperi și unul scheuna ca un eunuc din Suleyman Magnificul. Ei se scremeau să cânte ca după zile de tras la plug. Îi măcina lipsa ta, ii chinuiau amintirile și îi durea curu' de la hemoroizi.
La primele xerox-uri apărute atunci, hop! apar alți trei. Valahia. CE MIORITIC! Desigur, ei erau niște clone eșuate. Același ciclu totuși avea să se repete. Costel Ioniță făcea nasoalele să-și umecteze chiloții, tipu' ălalalt era o voce de umplutură, anonim, degeaba, acum uitat, și mna... trebuiau să fie trei, ca să fie la număr, iar Mihai Trăistariu rugugea ca o muiere c-o viespe-n pizdă.
Aici se conturează deja un tipar:
Laurențiu Guță și Costică Ioniță au ajuns producători. Cumva. Nu știu cui au supt pula ca să ajungă acolo. Dar au ajuns. Tipii ăialalți au fost uitați de toată lumea, iar ăștia de cântă ca niște muieri au plecat la televiziuni.
Observăm, da?
"Românii au Talent" s-a căcat pe tot ce a construit până atunci, și i-a dat lu' Narcis Iustin Ianău premiul de cel mai talentat român de acum 3 ani. Vax. Vax-albina. El a prins curaj, deși sămânță de coaie n-a prins, și s-a dus la Eurovision. Eurovision câștigat mai de mult tot de un scapet, cu voce de pigmeu subnutrit. Trăistariu. Care acum își face implat de păr. Pretine... Fă-ți un implant de coaie, ca să cânți și tu ca un bărbat, că păr crește și la cur. Dar nu e ca și cum o să te tragă un curent acolo.
Ianău a dat la Eurovision peste nemesisul său. Singurul om fătat de găină: Cezar "dă vois" Ouatu.
Și înțeleg cumva că e greu să cânți așa. E greu să pârțâi de la subbraț, e greu să tragi elicoptere cu genele, dar asta nu înseamnă că cineva trebuie să o facă, sau că trebuie să ne placă, să aplaudăm și să votăm cine pula mea mai are sprâncene după ce a cărat cu ele două camioane cu păpușoi. Nu?
Acuma pe aia dreapta. Ce pula mea a fost în capul vostru, de-ați votat oameni care ridică note mai sus decât Mariah Carey? Eu credeam că bărbăția se măsoară în coaie, nu în frustrați scapeți. Serios. Uitați-vă la scandinavi. Ăia bărbați! Nume numai cu consoane: Kirak-s-gar Ggar. Munteni, puternici. Nu șoareci de asfalt. Oameni de-ăia care umplu piane cu plumb și le aruncă la etajul 3, asa... doar de amuzament.
Bă băieți... Io tre să vin la putere cât mai repede, că vă duceți dracu' de râpă...
Io eram puștan coșuros, ca voi, și abia descopeream laba cân... Nu. Stai. Eu am fost mereu zeu. Așa. Deci; io eram zeu, cum voi n-o să fiți niciodată, și practicam manuela puternic, când pe teve se scălămbăiau trei druizi ciudați, îmbrăcați la fel, cu dans de gay, care vor să fie asfixiați cu pula. Mai târziu am înțeles că ăia trei s-au clonat, iar clonele lor erau cam la fel ca și produsul original. De căcat.
Vorbesc bineînțeles de 3rei Sud Est, respectiv Negrutzu, Laurențiu Duță, și tipul ăla dubios, cu cioc, oxigenat, pe care nimeni nu-l cunoaște și toată lumea a uitat de el. Unu' era un fătălău total, moartea femeilor, unu' era mare bulibașă de raperi și unul scheuna ca un eunuc din Suleyman Magnificul. Ei se scremeau să cânte ca după zile de tras la plug. Îi măcina lipsa ta, ii chinuiau amintirile și îi durea curu' de la hemoroizi.
La primele xerox-uri apărute atunci, hop! apar alți trei. Valahia. CE MIORITIC! Desigur, ei erau niște clone eșuate. Același ciclu totuși avea să se repete. Costel Ioniță făcea nasoalele să-și umecteze chiloții, tipu' ălalalt era o voce de umplutură, anonim, degeaba, acum uitat, și mna... trebuiau să fie trei, ca să fie la număr, iar Mihai Trăistariu rugugea ca o muiere c-o viespe-n pizdă.
Aici se conturează deja un tipar:
Laurențiu Guță și Costică Ioniță au ajuns producători. Cumva. Nu știu cui au supt pula ca să ajungă acolo. Dar au ajuns. Tipii ăialalți au fost uitați de toată lumea, iar ăștia de cântă ca niște muieri au plecat la televiziuni.
Observăm, da?
"Românii au Talent" s-a căcat pe tot ce a construit până atunci, și i-a dat lu' Narcis Iustin Ianău premiul de cel mai talentat român de acum 3 ani. Vax. Vax-albina. El a prins curaj, deși sămânță de coaie n-a prins, și s-a dus la Eurovision. Eurovision câștigat mai de mult tot de un scapet, cu voce de pigmeu subnutrit. Trăistariu. Care acum își face implat de păr. Pretine... Fă-ți un implant de coaie, ca să cânți și tu ca un bărbat, că păr crește și la cur. Dar nu e ca și cum o să te tragă un curent acolo.
Ianău a dat la Eurovision peste nemesisul său. Singurul om fătat de găină: Cezar "dă vois" Ouatu.
Și înțeleg cumva că e greu să cânți așa. E greu să pârțâi de la subbraț, e greu să tragi elicoptere cu genele, dar asta nu înseamnă că cineva trebuie să o facă, sau că trebuie să ne placă, să aplaudăm și să votăm cine pula mea mai are sprâncene după ce a cărat cu ele două camioane cu păpușoi. Nu?
Acuma pe aia dreapta. Ce pula mea a fost în capul vostru, de-ați votat oameni care ridică note mai sus decât Mariah Carey? Eu credeam că bărbăția se măsoară în coaie, nu în frustrați scapeți. Serios. Uitați-vă la scandinavi. Ăia bărbați! Nume numai cu consoane: Kirak-s-gar Ggar. Munteni, puternici. Nu șoareci de asfalt. Oameni de-ăia care umplu piane cu plumb și le aruncă la etajul 3, asa... doar de amuzament.
Bă băieți... Io tre să vin la putere cât mai repede, că vă duceți dracu' de râpă...
Drift de pe firu' logic
- Ch AFleks: :))
- Ch AFleks: ce kkt ai mancat?
- Alki: ce ma?
- Alki: :|
- Alki: eu nu-s vidanjă sa mananc căcat
- Ch AFleks: nush :))
- Ch AFleks: esti agresiv
- Ch AFleks: :))
- Alki: ah
- Alki: pastile de smecher
- Ch AFleks: aham
- Ch AFleks: erau cam proaste...
Ghid: Cum să îţi ţii zdreanţa din scurt, ca să nu azvârle
Asemeni lui Tudor Gorilă, ca Mesia celestru ce sunt, trebuie să pasez învăţăturile mele către generaţia proaspăt mirositoare de chiloţi de damă. Fiind un Dalai Llama al generaţiei mele, integrarea în absolut se face prin pizdă. Urmaţi, supuşi loiali, cu atenţie aceşti paşi, căci drumul spre fătătoare e lung şi anevoios, dacă eşti neştiutor.
Labiile sunt portalul spre o lume mai bună. Clitorisul e ghidul.
Femeile adoră ticăloşii. Fii, in fiecare zi, tot mai mult ca mine, fără scrupule.
Eşti stăpân pe propriul corp. Învaţă-l să îţi distrugă procesorul de conştiinţă, căci remuşcările fac din tine un om slab, fără parte de pizdă.
Caută urâte. În treaba asta, e ca la meserie. Începi de jos.
Nu merge cu flori şi ciocolată. Chestiile astea sunt pentru filme, şi chestii gay, ca dansatul cu Mihai Petre.
Dacă vrei să fuţi ceva exotic, alege o unguroaică. Să le facem femeilor lor, ce ne fac ei, ţării noastre.
Când simţi un fior în burtă, e semn că trebuie să te caci. Nimic mai mult. Nu te lăsa amăgit.
Eşti bărbat. Deci nu ai sentimente. Ai pulă. Asta compensează. Foloseşte ce ai.
Femeile nu te cred. Nu e problemă. Nici tu nu trebuie să crezi în ele.
E greu singur, dar e mai bine. Dacă ai totuşi ahiotant, ai grijă să fută el urâta. Dar nu fii egoist. Fute-o şi tu, dacă nu prinzi nimic mai bun.
Mă-ta e doar pentru făcut mâncare, curat şi spălat haine. La fel şi restul femeilor. Nu uita că n-au superputeri dincolo de menstruaţie.
Ciclul e doar o scuză ca să se comporte ca nişte javre. Îndură. O să ai reproşuri cu care s-o loveşti când îi e lumea mai dragă. Iar răzbunarea e mama satisfacţiilor.
Nu bărbaţii bat femeile. Femeile cer bătute. Iată:
- nu spală vasele
- te ceartă când te îmbeţi
- sunt proaste
- nu cred că sunt proaste
Mamaie nu mai are ciclu. De aia e aşa docilă. Că-şi cunoaşte locul.
Dincolo de bucătărie, femeia n-are nici o putere.
Replicile de agăţat sunt un mit. Singura chestie pe care trebuie să o spui la prima vedere e "Mhm... dar nu cred că îmi poţi face faţă".
Când femeia spune că e în ordine... NU E.
Nu poţi mulţumi o femeie. Concluzia? Nu mai încerca. Fă-o pe ea să te muţumească pe tine. Cu gura.
Nu contează ce spui. Pentru ele, contează cum o spui. Aşă că exersează în oglindă cel mai superb mod de a spune "Suge-o! Mai adânc, mă, că nu te muşcă de esofag!"
Încearcă să nu gândeşti cu voce tare. Femeile nu ştiu de partea a două a complimentelor. Ştii tu... "O privesc ca pe un înger!". E vorba să nu ştie ea continuarea: "care se îneacă cu sperma mea".
Nu arată bine. Dar minte. Minciuna te va duce departe.
Femeile mimează orgasmul ca să aibă relaţii. Slab...
Bărbaţii mimează relaţii ca să aibă orgasm!
Dacă te crezi tu, te va crede şi ea. Minciuna e cel mai mare aliat al tău.
O femeie bătută e o femeie împlinită. A reuşit să distrugă psihicul bărbatului, în aşa hal, c-a trebuit s-o dea ală de pereţi ca să tacă.
În afară de gaura caldă şi udă din corp, femeile n-au utilitate. De ce?
- ciclu? Nu, merci, păstraţi-l.
- copii? Nu, am Steam.
- muie? Normal. Doar n-o să se sugă singură.
Ţine minte, tânăr padawan, că aceste bestii, cu păr lung, machiaj şi unghii, n-au putere asupra ta, decât atâta câtă le dai. Fă-o să-şi cunoască locul. Altfel o să ţi-l cunoşti tu pe al tău. Şi crede-mă pe cuvânt, că e un loc mic, negru şi sinistru, unde nici un bărbat cu respect de sine nu vrea să ajungă.
Labiile sunt portalul spre o lume mai bună. Clitorisul e ghidul.
Femeile adoră ticăloşii. Fii, in fiecare zi, tot mai mult ca mine, fără scrupule.
Eşti stăpân pe propriul corp. Învaţă-l să îţi distrugă procesorul de conştiinţă, căci remuşcările fac din tine un om slab, fără parte de pizdă.
Caută urâte. În treaba asta, e ca la meserie. Începi de jos.
Nu merge cu flori şi ciocolată. Chestiile astea sunt pentru filme, şi chestii gay, ca dansatul cu Mihai Petre.
Dacă vrei să fuţi ceva exotic, alege o unguroaică. Să le facem femeilor lor, ce ne fac ei, ţării noastre.
Când simţi un fior în burtă, e semn că trebuie să te caci. Nimic mai mult. Nu te lăsa amăgit.
Eşti bărbat. Deci nu ai sentimente. Ai pulă. Asta compensează. Foloseşte ce ai.
Femeile nu te cred. Nu e problemă. Nici tu nu trebuie să crezi în ele.
E greu singur, dar e mai bine. Dacă ai totuşi ahiotant, ai grijă să fută el urâta. Dar nu fii egoist. Fute-o şi tu, dacă nu prinzi nimic mai bun.
Mă-ta e doar pentru făcut mâncare, curat şi spălat haine. La fel şi restul femeilor. Nu uita că n-au superputeri dincolo de menstruaţie.
Ciclul e doar o scuză ca să se comporte ca nişte javre. Îndură. O să ai reproşuri cu care s-o loveşti când îi e lumea mai dragă. Iar răzbunarea e mama satisfacţiilor.
Nu bărbaţii bat femeile. Femeile cer bătute. Iată:
- nu spală vasele
- te ceartă când te îmbeţi
- sunt proaste
- nu cred că sunt proaste
Mamaie nu mai are ciclu. De aia e aşa docilă. Că-şi cunoaşte locul.
Dincolo de bucătărie, femeia n-are nici o putere.
Replicile de agăţat sunt un mit. Singura chestie pe care trebuie să o spui la prima vedere e "Mhm... dar nu cred că îmi poţi face faţă".
Când femeia spune că e în ordine... NU E.
Nu poţi mulţumi o femeie. Concluzia? Nu mai încerca. Fă-o pe ea să te muţumească pe tine. Cu gura.
Nu contează ce spui. Pentru ele, contează cum o spui. Aşă că exersează în oglindă cel mai superb mod de a spune "Suge-o! Mai adânc, mă, că nu te muşcă de esofag!"
Încearcă să nu gândeşti cu voce tare. Femeile nu ştiu de partea a două a complimentelor. Ştii tu... "O privesc ca pe un înger!". E vorba să nu ştie ea continuarea: "care se îneacă cu sperma mea".
Nu arată bine. Dar minte. Minciuna te va duce departe.
Femeile mimează orgasmul ca să aibă relaţii. Slab...
Bărbaţii mimează relaţii ca să aibă orgasm!
Dacă te crezi tu, te va crede şi ea. Minciuna e cel mai mare aliat al tău.
O femeie bătută e o femeie împlinită. A reuşit să distrugă psihicul bărbatului, în aşa hal, c-a trebuit s-o dea ală de pereţi ca să tacă.
În afară de gaura caldă şi udă din corp, femeile n-au utilitate. De ce?
- ciclu? Nu, merci, păstraţi-l.
- copii? Nu, am Steam.
- muie? Normal. Doar n-o să se sugă singură.
Ţine minte, tânăr padawan, că aceste bestii, cu păr lung, machiaj şi unghii, n-au putere asupra ta, decât atâta câtă le dai. Fă-o să-şi cunoască locul. Altfel o să ţi-l cunoşti tu pe al tău. Şi crede-mă pe cuvânt, că e un loc mic, negru şi sinistru, unde nici un bărbat cu respect de sine nu vrea să ajungă.
Mihai Petre (nu) ne învață despre talent
Românii au talent. Mihai Petre nu are. Îmi pare rău. Zicea gagică-mea că îi admiră spiritul critic şi trebuie şi unul mai caustic într-un juriu, ca să nu treacă toată pleaba ofilită mai departe, cu un pas mai aproape de 120.000 de euro. Da, de acord. Dar nu Mihai Petre.
Și l-am urât pe Mihai Petre de la început. Nu sunt singurul. Dar la cum îl urăsc de vreo două săptămâni încoace, nu îl urăște nimeni. De când creierul lui beșit, pieptănat pe mijloc, a spus cea mai mare idioțenie din seria idioțeniilor idioate; a complimentat niște din ăia de dansau. Asta ar fi fost ok. Chiar n-am nimic cu ăia. Dar să ajungi tu, Mihai Petre, să ridici dansul la rang de mare artă și să îl idolatrizezi, e un pic cam mult. Am mai zis. Singura chestie care ar fi diferita pe lumea asta, dacă nu exista dansul, e că Mihai Petre n-ar mai fi lucrat la PROTV, și ar fi lustruit pantofi sau ar fi pieptănat babe cu cărare pe mijloc. În cel mai bun caz. Asta dacă nu ambala banane la Carrefour. Marș mă cu "pasiunea ta" care n-a produs nimic constructiv. Niciodată.
Pe lângă asta, Mihai Petre e sadic. Nu așa sadic ca mine. Poate mai sadic. Nu știu. Dar cu siguranță, e sadic în alt spectru. Eu, spre exemplu, aș putea să mă cac în pizda unei femei. Asta e una. Da' Mihai Petre e sadic în forma de victimă. Adică el s-a înscris acolo, fix ca să își ia puli în cur. Îi place. Mie îmi place tiramisu. Și brânzoaicele. Lui îi place să aibă curu' pâlnie pentru puli.
Nu e vina nimănui că la show-ul ăsta merg toți tâmpiții, cu mecle de diarie cu porumb, dar nici să trebuiască să îl înduri pe Petrică cu toanele lui de mare artist nu mi se pare corect.
Să ne gândim la dans. E o porcărie. Susțin constant ideea că dacă nu e doar o manifestare directă a ceea ce simți pe moment, și nu o regie care devine reflex pavlovian, meriți să fii castrat chimic, ridicându-l la rang de artă. Nu mă refer la atunci când, ca mine, am bagăt o palmă de ciuperci, două liniuțe și un cui gros în club, iar în momentul în care iese Morgan Freeman din perete și spune că e Dumnezeu, încep să dau din toate încheieturile, ca un Pinocchio pe sfori, scăpat pe scări. Nu. Că atunci ce știu eu, numai eu știu.
Mă refer totuși la dans de ala de pseudo-intelectuali, în care dansatoarea parca e ieșită din morgă și se lasă cu greu violată, cu ultima strofocare de energie, de un ciudat cu frac și ulei în păr.
Nu văd un talent în asta. Ca la MasterChef, când proasta aia a fiert niște paste cu legume. Ce a gătit ea? La fel și cu dansatul. Înveți niște pași, îi repeți ca o dronă. Un fel de religie. Înveți rugăciuni, e mișto la început, te simți spiritual, înălțat, miluit, degajat. P'aia e doar o poezie repetitivă care nu mai înseamnă nimic. La laba zilnică. Sau nu. Am un exemplu mai bun: are la fel de mult sens ca Mihai Petre: NU ÎNSEAMNĂ NIMIC!
Plus, e vorba de dans. Cui pula mea îi pasă de dans? La fluturi sau păuni e o chestie, că se unduiesc ăia la femele, și și-o ard la întuneric.
Suntem așa de fals evoluați încât să vedem în dans mai mult decât un mod prin care femeile arată că vor pulă și dârlăii că sunt mai mult decât disponibili să le-o dea?
Pardon. Sunteți.
Și l-am urât pe Mihai Petre de la început. Nu sunt singurul. Dar la cum îl urăsc de vreo două săptămâni încoace, nu îl urăște nimeni. De când creierul lui beșit, pieptănat pe mijloc, a spus cea mai mare idioțenie din seria idioțeniilor idioate; a complimentat niște din ăia de dansau. Asta ar fi fost ok. Chiar n-am nimic cu ăia. Dar să ajungi tu, Mihai Petre, să ridici dansul la rang de mare artă și să îl idolatrizezi, e un pic cam mult. Am mai zis. Singura chestie care ar fi diferita pe lumea asta, dacă nu exista dansul, e că Mihai Petre n-ar mai fi lucrat la PROTV, și ar fi lustruit pantofi sau ar fi pieptănat babe cu cărare pe mijloc. În cel mai bun caz. Asta dacă nu ambala banane la Carrefour. Marș mă cu "pasiunea ta" care n-a produs nimic constructiv. Niciodată.
Pe lângă asta, Mihai Petre e sadic. Nu așa sadic ca mine. Poate mai sadic. Nu știu. Dar cu siguranță, e sadic în alt spectru. Eu, spre exemplu, aș putea să mă cac în pizda unei femei. Asta e una. Da' Mihai Petre e sadic în forma de victimă. Adică el s-a înscris acolo, fix ca să își ia puli în cur. Îi place. Mie îmi place tiramisu. Și brânzoaicele. Lui îi place să aibă curu' pâlnie pentru puli.
Nu e vina nimănui că la show-ul ăsta merg toți tâmpiții, cu mecle de diarie cu porumb, dar nici să trebuiască să îl înduri pe Petrică cu toanele lui de mare artist nu mi se pare corect.
Să ne gândim la dans. E o porcărie. Susțin constant ideea că dacă nu e doar o manifestare directă a ceea ce simți pe moment, și nu o regie care devine reflex pavlovian, meriți să fii castrat chimic, ridicându-l la rang de artă. Nu mă refer la atunci când, ca mine, am bagăt o palmă de ciuperci, două liniuțe și un cui gros în club, iar în momentul în care iese Morgan Freeman din perete și spune că e Dumnezeu, încep să dau din toate încheieturile, ca un Pinocchio pe sfori, scăpat pe scări. Nu. Că atunci ce știu eu, numai eu știu.
Mă refer totuși la dans de ala de pseudo-intelectuali, în care dansatoarea parca e ieșită din morgă și se lasă cu greu violată, cu ultima strofocare de energie, de un ciudat cu frac și ulei în păr.
Nu văd un talent în asta. Ca la MasterChef, când proasta aia a fiert niște paste cu legume. Ce a gătit ea? La fel și cu dansatul. Înveți niște pași, îi repeți ca o dronă. Un fel de religie. Înveți rugăciuni, e mișto la început, te simți spiritual, înălțat, miluit, degajat. P'aia e doar o poezie repetitivă care nu mai înseamnă nimic. La laba zilnică. Sau nu. Am un exemplu mai bun: are la fel de mult sens ca Mihai Petre: NU ÎNSEAMNĂ NIMIC!
Plus, e vorba de dans. Cui pula mea îi pasă de dans? La fluturi sau păuni e o chestie, că se unduiesc ăia la femele, și și-o ard la întuneric.
Suntem așa de fals evoluați încât să vedem în dans mai mult decât un mod prin care femeile arată că vor pulă și dârlăii că sunt mai mult decât disponibili să le-o dea?
Pardon. Sunteți.
Harap-Alki se petrece!
PRIMA PARTE AICI!
Munci astfel, în eterna osândă, Harap-Alki cel Negru, și puse astfel pace asupra Spânului Chel din vecini. Căci de-a lungul vremii, Harap-Alki a stat, condamnat la muncă, pentru firele de aur verde, sub Biciuitor, în Sarcofagul celor 1000 de leproși. Lungă i-a fost durerea, dar se isprăvi repede, căci Alki găsi ajutor de nădește într-un om ce, de-a lungul vremii, primise numele de Întunecimea Sa. Acest Om Negru îi arătă lui Harap-Alki ce drum să urmeze, ca munca din Sarcofagul celor 1000 de leproși să pară o joacă.
Dar în robie, Prințul a fost măcinat, nu de osteneala muncii, cât de dorul de Contesa Enigmelor. Nu îl văzuse de mult timp. Spre sărbătoarea Sfântului Vasile, Contesa îi dete tatălui ei, Contele Furie, niscaiva prafuri alese, și un somn prelung se lăsă pe el. Atunci Contesa fugi, câteva zile, în cuibușorul Prințului, în marele castel al Împăratului Negru.
Însă bunica ei știa de acestea, și întunecată fiind, puse greu blestem asupra lui Harap-Alki: "și de-ar fi să mai vezi pe Contesă, să atârni de ștreang cum atârnă coaiele sub pulă." Nu trecu mult și farmecele babei îl ajunse pe dragul nostru Prinț. Dar el, cu binecuvântarea Marii Mame, deveni imun. Farmecul cel rău nu se risipise, și mica Contesă fu atinsă de acesta, iar necazul s-a cufundat pe ea, luându-i mințile.
Purcese amândoi către ospățul Sfântului Vasile. Era aproape liber, iar toți cei dragi lui erau acolo. Blondul cel Aprig cu haremul lui de neveste, care mai de care mai frumoase: una cu buze senzuale, una cu gură de aur, una cu țâțe mari și una... una de la moșia baciului Iacob. Baciul Iacob, Dumnezeul să-l ierte, era prost tare. În tot satul său, cuvântul său a fost lege. Dar vorba aceea: "Doamne, îmbătrânește-mă, dar nu îmi lua mințile". Căci într-una din zile, baciul Iacob a dat foc la case și-a plecat. De atunci, Blondul cel Aprig a luat asupra sa povara fetei de pe moșie. Ea, fata din popor, avea o scoică mișto, care trebuia mângâiată adesea, căci altfel, mare îi era supărarea și, de nu primea mângâiere, plângea cu lacrimi de sânge. Harap-Alki le binecuvântă unirea și le dori mulți copii, din care primul să fie băiat.
Și mare masă se puse pentru ospăț, toți cântară și jucară până în zori. Harap-Alki, mândru, în fruntea alaiului, purta cea mai de seamă armură din regat. Era neagră, ca însăși inima sa. Luceau pe ea diamante albe și rubine, iar umerii și-i acoperi cu o pelerină roșie ca sângele multor dragoni ce-i biruise de-a lungul vremii, sub Blestemul Viscolului. Ca dovadă de apreciere a muncilor sale, Împărăteasa Neagră, mama lui Harap-Alki, comandase acest veșmând superb de la singura femeie fierar din regat: AndraVisage. În ea, puse toată mândria Prințului, respectul, admirația și puterea sa. Astfel, când purta această armură, nimeni nu putea cuteza măcar să clipească în fața Măriei Sale.
Dar ochiul babei vedea tot, și îi luă cu o singură clipire, mințile Contesei. Nu îl mai recunoscu nici pe Blond, nici pe Harap-Alki. În nebunia ei frenetică, urcă la tronul Prințului, iar demonii ce sălășluiau în ea îi dete o forță nemaivăzută. Cu o mișcare, îi smulse platoșa Prințului, placată cu diamante și rubine, lăsând la vedere fizicul desăvârșit ce se ascundea dedesupt.
Țărăncile de la ospăț înghețară pe loc și se năpusteau asupra lui Harap-Alki, la simpla vedere a pieptului său ferm, bine lucrat, în ani de sală și Counter-Strike. Însă, cel mai drept dintre cavalerii Prințului, Blondul cel Aprig se răsti cu o voce de temut, căci ăsta era darul sau: să fie mieros la glas, și astfel, orice să facă pe voia sa:
- Oh, Prințe, ești desăvârșit, țipară muierile din popor, șuvoiae curgândule pe picior.
- Doamnelor, abțineți-vă orgasmele! tună și răspunse Blondul cel Aprig, scoțându-și bățul magic.
- Dar... e desăvârșit!
- Știu! Dar Aleța Sa, Harap-Alki, nu e pentru ochii muritoarelor de rând. Luați de aici, zise el, dându-le bățul magic. Blondul avea un băț magic, și cu el potoli norodul.
Căzut în dizgrație, rănit, iar cu armura rămasă doar șuvițe, Harap-Alki zăcea pe o parte, privind cu jale, neputincios, cum, din paharul de cleștar, Contesa smulse un ciob, și ridicându-l, își sfâșie mâinile și gâtul, sperând că așa, demonii trimiși asupra ei de babă, să iasă și să îi dea pace. Dar ei îi luaseră mințile și nimeni nu o mai putea salva... Prințul chemă de grabă o trăsură și o duse pe Contesă la palat. Aici însă, orbită de furie, Contesa își ciopârți și mai tare mâinile, iar Harap-Alki chemă de urgență un vraci să-i lege rănile.
Nu o mai putea privi. Nu știa atunci că furia ei era dată de cele ce uneltesc asupra Prințului, să-l bage în pământ, căci ele lucrează pentru cei ce nu vor să vadă pe Harap-Alki pe tron.
VA URMA!
Munci astfel, în eterna osândă, Harap-Alki cel Negru, și puse astfel pace asupra Spânului Chel din vecini. Căci de-a lungul vremii, Harap-Alki a stat, condamnat la muncă, pentru firele de aur verde, sub Biciuitor, în Sarcofagul celor 1000 de leproși. Lungă i-a fost durerea, dar se isprăvi repede, căci Alki găsi ajutor de nădește într-un om ce, de-a lungul vremii, primise numele de Întunecimea Sa. Acest Om Negru îi arătă lui Harap-Alki ce drum să urmeze, ca munca din Sarcofagul celor 1000 de leproși să pară o joacă.
Dar în robie, Prințul a fost măcinat, nu de osteneala muncii, cât de dorul de Contesa Enigmelor. Nu îl văzuse de mult timp. Spre sărbătoarea Sfântului Vasile, Contesa îi dete tatălui ei, Contele Furie, niscaiva prafuri alese, și un somn prelung se lăsă pe el. Atunci Contesa fugi, câteva zile, în cuibușorul Prințului, în marele castel al Împăratului Negru.
Însă bunica ei știa de acestea, și întunecată fiind, puse greu blestem asupra lui Harap-Alki: "și de-ar fi să mai vezi pe Contesă, să atârni de ștreang cum atârnă coaiele sub pulă." Nu trecu mult și farmecele babei îl ajunse pe dragul nostru Prinț. Dar el, cu binecuvântarea Marii Mame, deveni imun. Farmecul cel rău nu se risipise, și mica Contesă fu atinsă de acesta, iar necazul s-a cufundat pe ea, luându-i mințile.
Purcese amândoi către ospățul Sfântului Vasile. Era aproape liber, iar toți cei dragi lui erau acolo. Blondul cel Aprig cu haremul lui de neveste, care mai de care mai frumoase: una cu buze senzuale, una cu gură de aur, una cu țâțe mari și una... una de la moșia baciului Iacob. Baciul Iacob, Dumnezeul să-l ierte, era prost tare. În tot satul său, cuvântul său a fost lege. Dar vorba aceea: "Doamne, îmbătrânește-mă, dar nu îmi lua mințile". Căci într-una din zile, baciul Iacob a dat foc la case și-a plecat. De atunci, Blondul cel Aprig a luat asupra sa povara fetei de pe moșie. Ea, fata din popor, avea o scoică mișto, care trebuia mângâiată adesea, căci altfel, mare îi era supărarea și, de nu primea mângâiere, plângea cu lacrimi de sânge. Harap-Alki le binecuvântă unirea și le dori mulți copii, din care primul să fie băiat.
Și mare masă se puse pentru ospăț, toți cântară și jucară până în zori. Harap-Alki, mândru, în fruntea alaiului, purta cea mai de seamă armură din regat. Era neagră, ca însăși inima sa. Luceau pe ea diamante albe și rubine, iar umerii și-i acoperi cu o pelerină roșie ca sângele multor dragoni ce-i biruise de-a lungul vremii, sub Blestemul Viscolului. Ca dovadă de apreciere a muncilor sale, Împărăteasa Neagră, mama lui Harap-Alki, comandase acest veșmând superb de la singura femeie fierar din regat: AndraVisage. În ea, puse toată mândria Prințului, respectul, admirația și puterea sa. Astfel, când purta această armură, nimeni nu putea cuteza măcar să clipească în fața Măriei Sale.
Dar ochiul babei vedea tot, și îi luă cu o singură clipire, mințile Contesei. Nu îl mai recunoscu nici pe Blond, nici pe Harap-Alki. În nebunia ei frenetică, urcă la tronul Prințului, iar demonii ce sălășluiau în ea îi dete o forță nemaivăzută. Cu o mișcare, îi smulse platoșa Prințului, placată cu diamante și rubine, lăsând la vedere fizicul desăvârșit ce se ascundea dedesupt.
Țărăncile de la ospăț înghețară pe loc și se năpusteau asupra lui Harap-Alki, la simpla vedere a pieptului său ferm, bine lucrat, în ani de sală și Counter-Strike. Însă, cel mai drept dintre cavalerii Prințului, Blondul cel Aprig se răsti cu o voce de temut, căci ăsta era darul sau: să fie mieros la glas, și astfel, orice să facă pe voia sa:
- Oh, Prințe, ești desăvârșit, țipară muierile din popor, șuvoiae curgândule pe picior.
- Doamnelor, abțineți-vă orgasmele! tună și răspunse Blondul cel Aprig, scoțându-și bățul magic.
- Dar... e desăvârșit!
- Știu! Dar Aleța Sa, Harap-Alki, nu e pentru ochii muritoarelor de rând. Luați de aici, zise el, dându-le bățul magic. Blondul avea un băț magic, și cu el potoli norodul.
Căzut în dizgrație, rănit, iar cu armura rămasă doar șuvițe, Harap-Alki zăcea pe o parte, privind cu jale, neputincios, cum, din paharul de cleștar, Contesa smulse un ciob, și ridicându-l, își sfâșie mâinile și gâtul, sperând că așa, demonii trimiși asupra ei de babă, să iasă și să îi dea pace. Dar ei îi luaseră mințile și nimeni nu o mai putea salva... Prințul chemă de grabă o trăsură și o duse pe Contesă la palat. Aici însă, orbită de furie, Contesa își ciopârți și mai tare mâinile, iar Harap-Alki chemă de urgență un vraci să-i lege rănile.
Nu o mai putea privi. Nu știa atunci că furia ei era dată de cele ce uneltesc asupra Prințului, să-l bage în pământ, căci ele lucrează pentru cei ce nu vor să vadă pe Harap-Alki pe tron.
VA URMA!
Comentatorii de pe blogul ăsta sunt cel puțin oligofreni
Nu toți. Unii au păreri de oameni cu ceva între urechi, unii au pus mâna pe o carte, unii știu să scrie și au o atitudine decentă față de sine, în general. Dar restul, masele de imbecili, nu fac decât să cânte în cor aceeași voce, aceeași propoziție. Mă uitam la cometariile de la articolul cu Skrillex. Vocea mulțimii spune același câcat: din moment ce eu mi-am pus curu' pe mecla de retardat și pe zgomotul pe care îl promovează ca muzică, sunt manelist.
Desigur, oricine nu e ca restul lumii, e un manelist care asculta Guță.
Dacă scuipi în gură roacherii pletoși pentru că AC/DC e o vrăjeală fumată, ești manelist.
Dacă te caci în tortu' lu' țiganu' de Eli de la Timisoara, sau în versurile lui de avorton neterminat, ești manelist.
Dacă te iei de Antonia, care e un sanctuar de prostie, incultă, și doar arată puțin mai bine decât media, ești manelist.
Am observat astfel o chestie tare. De fiecare dată când mă iau de cineva celebru sau cât de cât cunoscut, sar oligofrenii cu gura. Și cu cât mă iau mai tare, cu atât mai mulți ne-vaccinați sar în sus, ca după o streche nasoală, când mă iau de ceva ce le place, și din nou, cu cât mă iau mai tare, cu atât comentează și se atacă mai tare și se încrâncenează să-mi arate cât sunt de proști, în turma lor înterdependentă de autosuficienți.
De când mă știu, am simțit că oamenii sunt imbecili, mai ales că mereu am încercat să nu am prieteni care să nu fie mai jos de standardele pe care le impun eu. Cum mi-ar fi stat să fiu tovarăș cu ăia de beau și se pișă pe ei în gară? Însă, pe parcurs, am văzut că, încet-încet, pleacă toți, că-s prea cretini ca să-mi facă față. Nu toți. Mare parte. Am realizat că omul e un animal prost. Voi toți sunteți niște animale proaste. E ușor să jignești. Mereu a fost. Uite, un exemplu: acum am să scriu despre mame. Cum mamele sunt niște ființe sub-umane, care au păr la cur, că-s trecute de vârsta când erau bunăciuni, că put a naftalină toamna, și cine are mamă e un bou prost și fără valoare.
HAHAHAHA! ȘI TU AI MAMA! CE PROASTĂ-I MĂ-TA! AHAHAHAH! Ti-a pupat fruntea după ce îi făcea muie lu' bețivu' de tac-to! AHAHAHAHHA!
Eu aș face asta, dacă aș fi prost ca voi. Nu strică faptul că sunteți proști. Că deh, nu putem fi toți ingineri, arhitecți, doctori. Trebuie și vreo doi ca voi, care să spele closete, să sape șanțuri, să conducă căruțe. Și pentru asta, prostia dezvoltă un mecanism de apărare. Ca să nu vadă lumea că ești prost, arăți cu degetul pe altul, să nu te vadă pe tine, și să râdă de el. Prostia e ca Batman: un ciudat mascat în negru, care are aghiotant un băiețel cu colanți strâmți. Ciudată. Dar arată spre Joker, care e și el ciudat, toată lumea se uită la Joker, că, deh, așa funcționează prostia. Desigur, treaba cu Skrillex e doar cel mai bun exemplu care îmi vine acum în minte. Sunteți o ceată de cretini la mai toate articolele, așa că nu-mi fac griji.
Bineînțeles, așa apar comentatorii cu păreri aici: "ce? nu-ți place Skrillex? ești manelist! hai să râdem de tine ce manelist ești, ca să nu vadă lumea că am manele pe timeline la facebook". Așa urlă proștii și cred că sunt deștepți. Au proști mai proști decât ei. Asta e cea mai ușoară modalitate de a te simți bun, frumos, deștept. Că te uiți în jos, și ai doar oameni prosti, urați și cretini. Așadar te consolezi cu asta ca să uiți că ești copilul bastard dintre doi veri, conceput într-o fâneață, și te alimentezi cu gândul că ești special. În felul ăsta, toți suntem deștepți, în afară de ăla, cel mai prost om din lume. Ultimu' om.
Sunt curios câți dintre voi s-au comparat cu oameni mai buni ca ei.
Sunt curios câți dintre voi sunt concepuți în fânețe.
Sunt curios câți dintre voi mă înjură în gând, pentru că de fiecare dată când își amintesc de cum îi pupa mă-sa, se gândesc, din cauza mea, dacă a supt mă-sa pula sau nu.
Dar mai ales... sunt curios câți dintre voi o să fie proști, și o să plângă și acum, prin comentarii.
Sper sincer să vină ziua când o să conduc lumea. O să merg pe stradă și o să împușc oameni, după bunul plac. Așa, scurt: POC! Mort. Altu'. Dar nu instant, fără motiv sau judecată. Nu. Ar fi frumos să intru în casele lor, să le deschid calculatoarele și să văd cum apar ei pe internet. Pentru că viața după o tastatură te face smecher. Ai protecția anonimatului, nu te interesează ce zici, că oricum n-are cine, ce să îți facă. Care-i cel mai rau lucru de pe internet? Să scrii cu Caps Lock? Și pe internet, nimeni nu te cataloghează ca pe o animală-vacă-proastă. Că nu știe cine ești, iar asta e în favoarea proștilor care-și refuză condiția de proști, sau se zbat să și-o ascundă.
Dar e frumos. Cu cât cineva se zbate mai mult să se ascundă, cu atât văd mai ușor cine e, pentru că atunci când te gândești să sari cu gură, nu te mai ferești, și se vede mai ușor ce e în capul tău. Iar în capul multora dintre voi, nu e nimic.
Altfel spus, ca și concluzie, eu sunt un om crud. Poți să mori în fața mea, că eu sparg semințe. La fel și cu părerea ta. De aia n-am făcut și n-am să fac circ prin comentarii. Pentru că părerile voastre sunt hârtia mea igienică. La fel ca și diferența dintre noi. Sunt câțiva răsăriți, pentru care am un glonț de respect. Dar pentru pleabă, pentru voi, am respect cât pentru o găină. Îmi dă ou, îi dau mâncare. Beneficiu comun. Când nu mai am chef de ea, îi dau topor, îmi dă carne. Atât. Beneficiul meu întru totul. Pentru că, chiar dacă e și mutual uneori, nu uit că suntem altă specie și nu o consider egalul meu și nici părerea ei nu contează pentru mine.
Iar voi și cu mine... nu suntem aceeași specie...
Desigur, oricine nu e ca restul lumii, e un manelist care asculta Guță.
Dacă scuipi în gură roacherii pletoși pentru că AC/DC e o vrăjeală fumată, ești manelist.
Dacă te caci în tortu' lu' țiganu' de Eli de la Timisoara, sau în versurile lui de avorton neterminat, ești manelist.
Dacă te iei de Antonia, care e un sanctuar de prostie, incultă, și doar arată puțin mai bine decât media, ești manelist.
Am observat astfel o chestie tare. De fiecare dată când mă iau de cineva celebru sau cât de cât cunoscut, sar oligofrenii cu gura. Și cu cât mă iau mai tare, cu atât mai mulți ne-vaccinați sar în sus, ca după o streche nasoală, când mă iau de ceva ce le place, și din nou, cu cât mă iau mai tare, cu atât comentează și se atacă mai tare și se încrâncenează să-mi arate cât sunt de proști, în turma lor înterdependentă de autosuficienți.
De când mă știu, am simțit că oamenii sunt imbecili, mai ales că mereu am încercat să nu am prieteni care să nu fie mai jos de standardele pe care le impun eu. Cum mi-ar fi stat să fiu tovarăș cu ăia de beau și se pișă pe ei în gară? Însă, pe parcurs, am văzut că, încet-încet, pleacă toți, că-s prea cretini ca să-mi facă față. Nu toți. Mare parte. Am realizat că omul e un animal prost. Voi toți sunteți niște animale proaste. E ușor să jignești. Mereu a fost. Uite, un exemplu: acum am să scriu despre mame. Cum mamele sunt niște ființe sub-umane, care au păr la cur, că-s trecute de vârsta când erau bunăciuni, că put a naftalină toamna, și cine are mamă e un bou prost și fără valoare.
HAHAHAHA! ȘI TU AI MAMA! CE PROASTĂ-I MĂ-TA! AHAHAHAH! Ti-a pupat fruntea după ce îi făcea muie lu' bețivu' de tac-to! AHAHAHAHHA!
Eu aș face asta, dacă aș fi prost ca voi. Nu strică faptul că sunteți proști. Că deh, nu putem fi toți ingineri, arhitecți, doctori. Trebuie și vreo doi ca voi, care să spele closete, să sape șanțuri, să conducă căruțe. Și pentru asta, prostia dezvoltă un mecanism de apărare. Ca să nu vadă lumea că ești prost, arăți cu degetul pe altul, să nu te vadă pe tine, și să râdă de el. Prostia e ca Batman: un ciudat mascat în negru, care are aghiotant un băiețel cu colanți strâmți. Ciudată. Dar arată spre Joker, care e și el ciudat, toată lumea se uită la Joker, că, deh, așa funcționează prostia. Desigur, treaba cu Skrillex e doar cel mai bun exemplu care îmi vine acum în minte. Sunteți o ceată de cretini la mai toate articolele, așa că nu-mi fac griji.
Bineînțeles, așa apar comentatorii cu păreri aici: "ce? nu-ți place Skrillex? ești manelist! hai să râdem de tine ce manelist ești, ca să nu vadă lumea că am manele pe timeline la facebook". Așa urlă proștii și cred că sunt deștepți. Au proști mai proști decât ei. Asta e cea mai ușoară modalitate de a te simți bun, frumos, deștept. Că te uiți în jos, și ai doar oameni prosti, urați și cretini. Așadar te consolezi cu asta ca să uiți că ești copilul bastard dintre doi veri, conceput într-o fâneață, și te alimentezi cu gândul că ești special. În felul ăsta, toți suntem deștepți, în afară de ăla, cel mai prost om din lume. Ultimu' om.
Sunt curios câți dintre voi s-au comparat cu oameni mai buni ca ei.
Sunt curios câți dintre voi sunt concepuți în fânețe.
Sunt curios câți dintre voi mă înjură în gând, pentru că de fiecare dată când își amintesc de cum îi pupa mă-sa, se gândesc, din cauza mea, dacă a supt mă-sa pula sau nu.
Dar mai ales... sunt curios câți dintre voi o să fie proști, și o să plângă și acum, prin comentarii.
Sper sincer să vină ziua când o să conduc lumea. O să merg pe stradă și o să împușc oameni, după bunul plac. Așa, scurt: POC! Mort. Altu'. Dar nu instant, fără motiv sau judecată. Nu. Ar fi frumos să intru în casele lor, să le deschid calculatoarele și să văd cum apar ei pe internet. Pentru că viața după o tastatură te face smecher. Ai protecția anonimatului, nu te interesează ce zici, că oricum n-are cine, ce să îți facă. Care-i cel mai rau lucru de pe internet? Să scrii cu Caps Lock? Și pe internet, nimeni nu te cataloghează ca pe o animală-vacă-proastă. Că nu știe cine ești, iar asta e în favoarea proștilor care-și refuză condiția de proști, sau se zbat să și-o ascundă.
Dar e frumos. Cu cât cineva se zbate mai mult să se ascundă, cu atât văd mai ușor cine e, pentru că atunci când te gândești să sari cu gură, nu te mai ferești, și se vede mai ușor ce e în capul tău. Iar în capul multora dintre voi, nu e nimic.
Altfel spus, ca și concluzie, eu sunt un om crud. Poți să mori în fața mea, că eu sparg semințe. La fel și cu părerea ta. De aia n-am făcut și n-am să fac circ prin comentarii. Pentru că părerile voastre sunt hârtia mea igienică. La fel ca și diferența dintre noi. Sunt câțiva răsăriți, pentru care am un glonț de respect. Dar pentru pleabă, pentru voi, am respect cât pentru o găină. Îmi dă ou, îi dau mâncare. Beneficiu comun. Când nu mai am chef de ea, îi dau topor, îmi dă carne. Atât. Beneficiul meu întru totul. Pentru că, chiar dacă e și mutual uneori, nu uit că suntem altă specie și nu o consider egalul meu și nici părerea ei nu contează pentru mine.
Iar voi și cu mine... nu suntem aceeași specie...
Scrisoarea de rămas bun a lui Alki către fiul său, Xerxes Adolph Mephisto Altair Goku Bloo
Bă fecior!
Dacă tu citești asta, atunci ai dat peste desăvârșirea muncii mele de scriitor, și astfel, încununarea povețelor și învățăturilor mele. Eu acuma probabil îs mort. Nu e motiv de supărare, n-am murit - în adevăratul sens al cuvântului - ci mai degrabă am trecut în altă dimensiune de percepție a ființei mele infinite.
Nu știu dacă ești tânc sau ditamai pulălăul, dar trebuie să îți las măcar câteva învățături, pentru că, vezi tu, pe când vei citi astea, eu voi fi deja incinerat și tras pe nas de fani, căci în timpul vieții am ajuns un mahăr. Sper ca și tu să îți faci viața exemplară, asemeni mie. Nu mă refer aici la plutoanele de curve pe care le-am futut și muit, nu mă refer la trenul cu care căram droguri de peste Prut, nici la scrumiera în care puneam, negreșit, prezervative pline cu frații tăi după ce-o futeam pe mă-ta, și de care stingeam chiștoace de trabuce fine.
Prin testamentul meu, probabil ai aflat deja că stăpânesc mare parte din lumea cunoscută, și asta pe spuza muncii mele. Îmi pare rău că nu-s încă acolo să-ți fut una când vrei să fuți cu prezervativ, cum ar vrea mă-ta, da' proasta de mă-ta a vrut multe, printre care să nu te cheme Xerxes Adolph Mephisto Altair Goku Bloo. Desigur, eu am coaie. Asta contează mult. Să ții minte când îți iei proastă la casă. Femeile îs dobitoace tare. Ascută bine pe moșu'. Sunt răposat, deci ar trebui să conteze ce spun, mai mult decât ce zice curva de mă-ta.
Să ai grijă la droguri. Drogurile sunt bune, dar nu și dacă sunt autohtone sau de la ruși. Sunt opusul bauturii de la ruși. Acum știi deja că am mutat capitala lumii la Amsterdam și colonia de pe Saturn e în plină dezvoltare. Acolo este roca aia, alkilina, care dacă o pisezi mărunt, o amesteci cu rom și-o rulezi până faci un tub de dimensiunea unei puli, îți sparge doua kile de neuroni la primu' fum.
Să ai grijă la prieteni. Prietenii nu au mereu alkilina, și, de cele mai multe ori, vor să o fută pe noră-mea sau să îți bea rachiul adus de peste Prut. Nu mă tem c-o să te înfrățești cu țigani. Țiganii sunt deja exterminați în proporție mare. Restul sunt în grădini zoologice pentru subspecii ca ei. Îi găsești lângă unguri, preoți și spanioli.
Mă bucur că am realizat ceva în viață, și urma mea va fi greu de umplut, dar știu că tu îmi vei aduce un nepot care să ducă moștenirea noastră și mai departe, către Alki Inimă de Leu al Treilea. Tu nu vei mai avea povara de a trăi cu lăutari, cu fraieri care vor să îți fure țara, cu popi care se închină, fără să știe, la soare, sau cu mariachi care cântă despre ai, mi amor.
Să nu uiți să nu asculți rock'n roll de ăla borât. Depeche Mode au și acum leșurile la Muzeul de Gusturi Proaste și Alegeri Idioate din Bruxelles. Fă-mă mândru. Ascultă satanisme, pagânisme, vikingisme. Rock adevărat. Metal. Te voi privi de sus. În ceruri, de-a dreapta mea, sunt, așa cum bine s-a profețit, Yoda, Sub-Zero, Horia Moculescu, și Snoop Dogg.
În rest, sper să nu semeni cu mă-ta. Sper să fii frumos, brunet, înalt, atletic, deștept, cult, educat, puternic, furios și nemilos, ca tac-tu.
Și să fuți măcar jumate cât mine.
Dacă tu citești asta, atunci ai dat peste desăvârșirea muncii mele de scriitor, și astfel, încununarea povețelor și învățăturilor mele. Eu acuma probabil îs mort. Nu e motiv de supărare, n-am murit - în adevăratul sens al cuvântului - ci mai degrabă am trecut în altă dimensiune de percepție a ființei mele infinite.
Nu știu dacă ești tânc sau ditamai pulălăul, dar trebuie să îți las măcar câteva învățături, pentru că, vezi tu, pe când vei citi astea, eu voi fi deja incinerat și tras pe nas de fani, căci în timpul vieții am ajuns un mahăr. Sper ca și tu să îți faci viața exemplară, asemeni mie. Nu mă refer aici la plutoanele de curve pe care le-am futut și muit, nu mă refer la trenul cu care căram droguri de peste Prut, nici la scrumiera în care puneam, negreșit, prezervative pline cu frații tăi după ce-o futeam pe mă-ta, și de care stingeam chiștoace de trabuce fine.
Prin testamentul meu, probabil ai aflat deja că stăpânesc mare parte din lumea cunoscută, și asta pe spuza muncii mele. Îmi pare rău că nu-s încă acolo să-ți fut una când vrei să fuți cu prezervativ, cum ar vrea mă-ta, da' proasta de mă-ta a vrut multe, printre care să nu te cheme Xerxes Adolph Mephisto Altair Goku Bloo. Desigur, eu am coaie. Asta contează mult. Să ții minte când îți iei proastă la casă. Femeile îs dobitoace tare. Ascută bine pe moșu'. Sunt răposat, deci ar trebui să conteze ce spun, mai mult decât ce zice curva de mă-ta.
Să ai grijă la droguri. Drogurile sunt bune, dar nu și dacă sunt autohtone sau de la ruși. Sunt opusul bauturii de la ruși. Acum știi deja că am mutat capitala lumii la Amsterdam și colonia de pe Saturn e în plină dezvoltare. Acolo este roca aia, alkilina, care dacă o pisezi mărunt, o amesteci cu rom și-o rulezi până faci un tub de dimensiunea unei puli, îți sparge doua kile de neuroni la primu' fum.
Să ai grijă la prieteni. Prietenii nu au mereu alkilina, și, de cele mai multe ori, vor să o fută pe noră-mea sau să îți bea rachiul adus de peste Prut. Nu mă tem c-o să te înfrățești cu țigani. Țiganii sunt deja exterminați în proporție mare. Restul sunt în grădini zoologice pentru subspecii ca ei. Îi găsești lângă unguri, preoți și spanioli.
Mă bucur că am realizat ceva în viață, și urma mea va fi greu de umplut, dar știu că tu îmi vei aduce un nepot care să ducă moștenirea noastră și mai departe, către Alki Inimă de Leu al Treilea. Tu nu vei mai avea povara de a trăi cu lăutari, cu fraieri care vor să îți fure țara, cu popi care se închină, fără să știe, la soare, sau cu mariachi care cântă despre ai, mi amor.
Să nu uiți să nu asculți rock'n roll de ăla borât. Depeche Mode au și acum leșurile la Muzeul de Gusturi Proaste și Alegeri Idioate din Bruxelles. Fă-mă mândru. Ascultă satanisme, pagânisme, vikingisme. Rock adevărat. Metal. Te voi privi de sus. În ceruri, de-a dreapta mea, sunt, așa cum bine s-a profețit, Yoda, Sub-Zero, Horia Moculescu, și Snoop Dogg.
În rest, sper să nu semeni cu mă-ta. Sper să fii frumos, brunet, înalt, atletic, deștept, cult, educat, puternic, furios și nemilos, ca tac-tu.
Și să fuți măcar jumate cât mine.
Viața după desenele animate
1. Desenele animate pot merge pe aer atâta vreme cât nu se uită în jos și nu realizează că n-au nimic solid sub picioare.
2. Soluția insomniei este să furi ZZZzzzZZZzzzZZZ-urile altuia.
3. Trenurile care ies din tuneluri lovesc doar personajele negative, cele pozitive scapă mereu, sfidând noțiuni ca locație, spațiu, timp.
4. Dacă mănânci spanac, nu se duce în stomac, ci direct în brațe, formând mușchi cu forme ciudate.
5. Personajele negative pot cumpăra, distribui și folosi armament și echipament destul de puternic.
6. Bomba cărată de un personaj nu va exploda, până nu observă că i s-a terminat fitilul și face o strâbătură ciudată.
7. În întuneric ți se văd doar ochii. Dacă închizi ochii, monștrii nu te mai văd.
8. Poți să înghiți cu ușurință, un obiect mult mai mare decât tine, uneori asimilându-i și forma.
9. Când un animal cu pete se sperie, petele îi părăsesc imediat corpul.
10. Mirosurile pot fi văzute, cele plăcute sunt albe sau roz, cele neplăcute sunt verzi, si pot căra personaje doar intrându-le în nări.
11. Șoarecii și păsările câștigă întotdeauna.
12. Toată lumea are patru degete.
2. Soluția insomniei este să furi ZZZzzzZZZzzzZZZ-urile altuia.
3. Trenurile care ies din tuneluri lovesc doar personajele negative, cele pozitive scapă mereu, sfidând noțiuni ca locație, spațiu, timp.
4. Dacă mănânci spanac, nu se duce în stomac, ci direct în brațe, formând mușchi cu forme ciudate.
5. Personajele negative pot cumpăra, distribui și folosi armament și echipament destul de puternic.
6. Bomba cărată de un personaj nu va exploda, până nu observă că i s-a terminat fitilul și face o strâbătură ciudată.
7. În întuneric ți se văd doar ochii. Dacă închizi ochii, monștrii nu te mai văd.
8. Poți să înghiți cu ușurință, un obiect mult mai mare decât tine, uneori asimilându-i și forma.
9. Când un animal cu pete se sperie, petele îi părăsesc imediat corpul.
10. Mirosurile pot fi văzute, cele plăcute sunt albe sau roz, cele neplăcute sunt verzi, si pot căra personaje doar intrându-le în nări.
11. Șoarecii și păsările câștigă întotdeauna.
12. Toată lumea are patru degete.
Sergiu Nicolaescu arzând, sau Cum îşi bagă Biserica coada, în loc să-şi vadă, în pula mea, de lanţurile şi inelele gen 50Cent
Aşa îi mai fute grija pe tâmpiţii ăştia de prin biserici despre tot și toate, de ajung să facă spume la cur când sunt sfidaţi. Se sare în sus, ca şi cum ar avea jar sub cur, că Sergiu a vrut incinerat. Şi? E dreptu' omului să aleagă ce vrea să rămână din curu' lui zbârcit când se curăţă. Desigur, îndoctrinaţii ăştia care fură în numele domnului, nu dau un scuipat pe leşul lui Sergiu. Nu. În schimb caută reclamă gratuită. Că dacă murea un oricare alt lache, un anonim, îl durea în măduva pulii pe scapetu' ăla răguşit de Teodosie, ce se întâmplă cu cadavrul.
Ah, dar stai, că ăsta e Sergiu! E comunistul îndoctrinat care a pus în gura lu' Mircea cel Bătrân citate comuniste. E lingăul care a dezbrăcat-o pe Jojo. E însuşi comisaru' Moldovan. Și acum e ciuruit.
Băieţii din cleric şi-au cam luat-o-n cap de când nu-i mai asupreşte comunismul şi nu le mai dărâmă nimeni bisericile placate cu aur donat din pensiile necăjiţilor. Curios totuşi cum ştiu ei că lu' Doamne-Doamne nu îi mai place fumu'. Doamne-Doamne care, în Vechiul Testament tragea la pipă niscaiva păstăi şi brusturi de la Abel, oi şi cerbi de la Cain, ba chiar şi pe copchilu' lu' Avraam, dacă nu era un mistreţ în zonă. Dintr-o zeitate însetată de sânge şi pufăitoare de hoituri, a ajuns brusc, un milos care admiră schelete.
Sergiu nu vroia să facă viermi, să fie hrană pentru viermi. De aia a vrut să fie cenusă. Desigur, viermii din biserici se hrănesc, chiar şi aşa, pe îndelete, din leşul lui. Normal că aşa se duce şi treaba cu ADN-ul, copiii bastarzi şi pretenţiile la avere. Hei, nimeni nu-i perfect, şi eu cred că am vreo 3 copii prin sat, da' nu mi-ar conveni să-l lase pe drumuri pe ăla care o să beneficieze de numele meu.
Averea o lasi in urma. Cu tine iei doar pământ. Şi n-am înţeles mulţimea de idioţi care o huiduiau pe nevastă-sa, că-l arde. Serios. Femeia aia e zob psihic, e distrusă complet, şi aştia ţipă în drum că se arde un cadavru. De parca ai nevoie de carne, piele, oase şi organe ca să poţi celebra amintirea cuiva. Cu ce e asta diferit de un borcan de cenuşă? Nuuu... hai să dăm cu pietre că altcineva gândeşte în afara cutiei.
Bineînţeles, biserica uită de asemenea perioade glorioase, precum Cruciadele sau Evul Mediu şi Inchiziţia sa, când, cu nenumărate rotisoare verticale, perpeleau, care mai de care, pe toţi cei ce aveau curaj să gândească. Cum a fost fraierul de Galilei, care a murit pentru că a zis erezia aia, cu Pământul se învârte şi chestii. Normal că l-au ars. A contrazis Biblia. De acolo, din Biblie, ştim clar că Pământul e pătrat, are colţuri, margine şi poţi să pici de pe el. De aia toate "excursiile" pe Lună au fost filmate în Nevada. Că Soarele se învârte în jurul Pământului.
Ah, dar stai, că ăsta e Sergiu! E comunistul îndoctrinat care a pus în gura lu' Mircea cel Bătrân citate comuniste. E lingăul care a dezbrăcat-o pe Jojo. E însuşi comisaru' Moldovan. Și acum e ciuruit.
Băieţii din cleric şi-au cam luat-o-n cap de când nu-i mai asupreşte comunismul şi nu le mai dărâmă nimeni bisericile placate cu aur donat din pensiile necăjiţilor. Curios totuşi cum ştiu ei că lu' Doamne-Doamne nu îi mai place fumu'. Doamne-Doamne care, în Vechiul Testament tragea la pipă niscaiva păstăi şi brusturi de la Abel, oi şi cerbi de la Cain, ba chiar şi pe copchilu' lu' Avraam, dacă nu era un mistreţ în zonă. Dintr-o zeitate însetată de sânge şi pufăitoare de hoituri, a ajuns brusc, un milos care admiră schelete.
Sergiu nu vroia să facă viermi, să fie hrană pentru viermi. De aia a vrut să fie cenusă. Desigur, viermii din biserici se hrănesc, chiar şi aşa, pe îndelete, din leşul lui. Normal că aşa se duce şi treaba cu ADN-ul, copiii bastarzi şi pretenţiile la avere. Hei, nimeni nu-i perfect, şi eu cred că am vreo 3 copii prin sat, da' nu mi-ar conveni să-l lase pe drumuri pe ăla care o să beneficieze de numele meu.
Averea o lasi in urma. Cu tine iei doar pământ. Şi n-am înţeles mulţimea de idioţi care o huiduiau pe nevastă-sa, că-l arde. Serios. Femeia aia e zob psihic, e distrusă complet, şi aştia ţipă în drum că se arde un cadavru. De parca ai nevoie de carne, piele, oase şi organe ca să poţi celebra amintirea cuiva. Cu ce e asta diferit de un borcan de cenuşă? Nuuu... hai să dăm cu pietre că altcineva gândeşte în afara cutiei.
Bineînţeles, biserica uită de asemenea perioade glorioase, precum Cruciadele sau Evul Mediu şi Inchiziţia sa, când, cu nenumărate rotisoare verticale, perpeleau, care mai de care, pe toţi cei ce aveau curaj să gândească. Cum a fost fraierul de Galilei, care a murit pentru că a zis erezia aia, cu Pământul se învârte şi chestii. Normal că l-au ars. A contrazis Biblia. De acolo, din Biblie, ştim clar că Pământul e pătrat, are colţuri, margine şi poţi să pici de pe el. De aia toate "excursiile" pe Lună au fost filmate în Nevada. Că Soarele se învârte în jurul Pământului.
Subscribe to:
Posts (Atom)
Online NOW!
